CURS AUTORIZAT CONTABILITATE
În perioada 9 martie 2021 – 10 mai 2021, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, prin Centrul de Formare Profesională, vine în sprijinul celor interesați, cu o nouă serie a cursului „Contabil” (cod COR 331302).
“Munca de contabil presupune disciplină, cunoștințe şi atenţie la detalii, dar şi capacitatea de a folosi toate instrumentele contabile în concordanță cu legislația. Astfel, pentru a face faţă schimbărilor din piaţă, este nevoie de informare continuă cu privire la noutăţile din domeniu”, informează preşedintele CCIA Arad, domnul arh. Gheorghe Seculici.
Competențele profesionale dobândite în urma absolvirii acestui program: Întocmirea / completarea documentelor primare; Contarea operațiunilor patrimoniale; Efectuarea de calcule specifice; Completarea registrelor contabile; Întocmirea balanței de verificare; Evaluarea patrimonială; Întocmirea bilanțului contabil
Condiții de înscriere: studii medii (absolvent de liceu)
Lector curs – prof. Stoiadin Gabriela: formator autorizat, profesor contabilitate, grad didactic 1, expert contabil, manager, formator proiecte cu finantare europeană.
Acte necesare (în copie): BI/CI, diplomă de studii, certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul).
“Cursul de contabilitate este structurat în aşa fel încât să fie uşor de parcurs, cu aplicabilitate imediată şi o abordare practică, care să asigure dezvoltarea competenţelor specifice. Formatorul cursului deţine o vastă experienţă profesională şi pedagogică, astfel încât la final cursanţii vor avea o bază solidă de cunoştinţe”, explică prof. Carmen Crişan.
Măsuri generale de prevenire și protecție COVID 2019 adoptate de CCIA Arad:
- amenajarea corespunzatoare a sălilor, cu respectareaa distanței sociale de minim 1,5 metri
- maximum 15 cursanți într-o sală de curs (o grupă cu un număr mai mare de cursanți va fi împărțită în subgrupe)
- decalarea programului și a pauzelor organizate, dacă se impune acest lucru
- impunerea purtării, pe toată perioada programului de formare profesională, a echipamentului de protecție - mască și mănuși
- amplasarea de dozatoare cu dezinfectant la intrare în sălile de curs
- asigurarea aerisirii periodice a încăperilor
- asigurarea în permanență la grupurile sanitare, de săpun și dezinfectant
Informaţii şi înscrieri: prof. Carmen Crişan, carmen.crisan@ccia-arad.ro, +40730 188 299.