Criminalul Lepa s-a sinucis în această dimineaţă
Criminalul poliţistului Crisitian Amariei a fost găsit mort în această dimineaţă în celula sa de la Penitenciarul „Popa Şapcă" . Acesta a fost găsit spânzurat în jurul orei 6:40 de către gardienii penitenciarului.
Medicii care au ajuns la faţa locului nu au putut decât să constate decesul la ora 7:15. Marcel Ionel Lepa s-a spânzurat folosind un cearşaf în baia celulei. Conducerea penitenciarului a început o anchetă internă.
Criminalul Lepa a ajuns în penitenciar după ce acesta a fost externat din spital, acolo unde medicii i-au extras două gloanţe din corp. Marcel Lepa trebuia să execute o pedeapsă pentru tâlharie, dar acesta nu s-a predat autorităţilor fiind dat în urmărie internaţională. Un echipaj trimis să îl captureze, din care făcea parte poliţistul Cristian Amariei nu se aşteptau ca acesta să fie înarmat. Lepa l-a împuşcat pe agentul Cristian Amariei în piept şi în gât care şi-a dat suflarea în braţele unei femei care îî acorda primul ajutor. Ulterior criminalul a reuşit să scape fiind prins de trupele speciale la doua zile după tragicul eveniment.
„Colegii noștri sunt încă la Timișoara, verificările sunt în curs, la final vom da toate detaliile cu privire la aceste verificări. Cât este necesar până la a stabili în detaliu tot ceea s-a întâmplat cu organizarea misiunii”, a declarat şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, cu privire la sinuciderea lui Marcel Ionel Lepa.