Concurs pentru ocuparea funcției de adjunct al șefului IPJ Arad
Se organizează concurs, la nivelul IGPR, pentru ocuparea funcției de adjunct al comandantului Poliției Arad.
În luna iulie, Călin Chițu a fost împuternicit în funcția de adjunct al șefului IPJ Arad, pentru trei luni de zile.
Asta pentru că lui Florin Turnagiu (din Timiș), cel care a ocupat această funcție prin împuternicire, nu i s-a mai permis să ocupe acest post, potrivit legislației. Acum un an, el a venit la Arad din postura de șef al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Timiș.
Comisarul-șef Călin Chițu a ocupat timp de mai mulți ani, funcția de șef al Poliției Municipiului Arad. Iar cea de-a doua funcție de adjunct al inspectorului șef al Poliției Arad rămâne încă, neocupată.
Dosarele se pot depune până în data de 9 septembrie, iar concursul va avea loc în 30 septembrie.
Cerințele sunt următoarele:
- gradul profesional: minimum subcomisar de poliție.
- pregătire de bază: - studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă
sau
- studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (sistem „Bologna”) într-unul din următoarele domenii fundamentale: științe inginerești, științe sociale sau științe umaniste și arte. - pregătire de specialitate: - cursuri postuniversitare sau de masterat (studii de master) într-unul din domeniile/specializările sau conexe acestora: matematică și științe ale naturii, informatică, științe juridice, științe sociale și politice, științe economice, științe umaniste, științe inginerești, științe militare, informații și ordine publică sau management
sau
- studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licență, absolvite anterior aplicării celor trei cicluri de tip „Bologna” într-unul din domeniile/specializările sau conexe acestora: matematică și științe ale naturii, informatică, științe juridice, științe sociale și politice, științe economice, științe umaniste, științe inginerești, științe militare, informații și ordine publică
sau
- studii universitare de master, ciclul II de studii universitare, într-unul din domeniile universitare de masterat: matematică, informatică, inginerie electrică, inginerie energetică, inginerie electronica și telecomunicații, ingineria transporturilor, calculatoare și tehnologia informației, ingineria sistemelor, inginerie mecanică, inginerie industrială, științe inginerești aplicate, mecatronică și robotică, ingineria materialelor, inginerie și management, inginerie de armament, rachete și muniții, drept, științe administrative, științe ale comunicării, sociologie, relații internaționale și studii europene, științe politice, informații și securitate națională, ordine publică și siguranță națională, științe militare, administrarea afacerilor, cibernetică și statistică, informatică economică, contabilitate, economie, finanțe, marketing, economie și afaceri internaționale, psihologie, științe ale educației sau management. - autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: - să dețină/obțină autorizații de acces la informații clasificate din clasa secret de stat, nivel STRICT SECRET;
- să dețină/obțină avizul pentru numirea în structurile poliției judiciare, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare. - vechime în muncă/din care în MAI: 7 ani/5 ani.
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: cel puțin 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției.
- vechime în funcţii de conducere: cel putin 3 ani.
- perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni.