Coaliție pro-europeană de guvernare și pentru susținerea Elenei Lasconi la alegerile de duminică
Liderii PSD, PNL, UDMR şi USR au semnat, miercuri, o rezoluție comună cu patru angajamente pentru formarea coaliţiei pro-europene care o susține pe Elena Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, scrie antena3.ro.
„Noi, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Uniunea Democrată Maghiară din România și reprezentanții minorităților naționale, în calitate de formațiuni politice proeuropene, declarăm următoarele:
1. Formarea unei coaliții pentru stabilitate și modernizare
Astăzi, am convenit asupra constituirii unei viitoare coaliții care să asigure stabilitatea guvernării și să implementeze măsuri concrete pentru modernizarea României, în beneficiul tuturor cetățenilor.
2. Reafirmarea parcursului european și euroatlantic al României
Ne reafirmăm hotărârea de a menține și consolida angajamentul României față de valorile și parteneriatele europene și euroatlantice, ca piloni ai securității și prosperității naționale.
3. Angajamentul pentru dezvoltare și reforme
Ne asumăm responsabilitatea de a evita izolarea internațională a României, de a susține un ritm solid al dezvoltării economice și de a proteja parcursul european al țării, absorbția fondurilor europene, a reformelor din PNRR, aderarea la spațiul Schengen și OCDE.
4. Apel către cetățenii României, indiferent că trăiesc în țară sau în afara granițelor
Facem un apel către toți cetățenii României ca, la viitorul scrutin electoral de duminică, 8 decembrie 2024, să meargă la vot. Să voteze informat și rațional, să aleagă România proeuropeană, democratică și sigură și să respingă izolaționismul, extremismul și populismul", se arată în rezoluția comună semnată de cele patru formațiuni politice.
Prin acest demers, toate formațiunile pro-europene vor să formeze o majoritate în Parlament, în fața partidelor extremiste. Decizia s-a luat şi după o discuție cu mediul de afaceri, acolo unde președinta USR Elena Lasconi a declarat că PSD ar putea fi îndreptățit să solicite funcția de prim-ministru.
Intrați AICI pentru detalii.
Sursa foto: Captură video Facebook PNL Arad