Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cionca, după întâlnirea cu Bolojan la care s-a discutat despre drumul expres: „Există premisele unui proiect care se va derula în regim accelerat”

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, s-au întâlnit, astăzi, la Arad cu Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, pentru a discuta despre drumul expres Arad-Oradea.

Cionca, după întâlnirea cu Bolojan la care s-a discutat despre drumul expres: „Există premisele unui proiect care se va derula în regim accelerat”
Comentează 1

„Realizarea drumului expres Arad-Oradea este unul dintre principalele proiecte de infrastructură ale Consiliului Județean Arad. În perioada următoare vom da o hotărâre de consiliu județean pentru modificarea acordului de asociere între cele două municipii și județe, pentru a putea demara procedura de achiziție a serviciilor de elaborare a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, proiect tehnic de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului. Există, așadar, premisele unui proiect care se va derula în regim accelerat, un proiect strategic pe care dorim să îl materializăm cât mai repede cu putință”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Drumul expres Arad-Oradea va prelua traficul greu și traficul de tranzit de pe DN 79 și va face legătura între Autostrada Transilvania și autostrada Arad-Timișoara-Lugoj. Proiectul include realizarea a cinci drumuri de legătură cu profiluri diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte și a 12 noduri rutiere.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite