Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cinci copii au fost luați de stat de la mamă, după ce doi au ajuns la spital bătuți

Cinci frați, cu vârste cuprinse între opt luni și șapte ani, au fost luați de la mama lor, care locuiește în Micălaca, după ce doi dintre ai au ajuns la spital bătuți.

Cinci copii au fost luați de stat de la mamă, după ce doi au ajuns la spital bătuți
Comentează 0

Cel care i-a rănit pe copii este chiar tatăl lor, Radu Iosif Porpona (28 de ani), care între timp a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru violenţă în familie.

Copiii bătuți, care au trei și șapte ani, au ajuns la spital cu traumatisme cranio-cerebrale, escoriații faciale și schimoze faciale. 

În urma anchetei efectuate de către asistenții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad, s-a ajuns la concluzia că nici ceilalți trei frați, care au opt luni, doi ani și cinci ani, nu sunt bine îngrijiți și hrăniți. 

Autoritățile au obținut de la Judecătoria Arad ordonanță președințială pentru luarea măsurii de protecție în regim de urgență în cazul celor doi copii bătuți, care sunt acum în grija unui asistent maternal.

Ulterior, mama și-a dat acordul ca și frații lor să fie preluați în grija statului, ei fiind internați într-un centru pentru primire minori.

”Încercăm să găsim soluții pentru a-i aduce împreună pe toți cei cinci frați”, a precizat șefa (DGASPC), Erika Stark.
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite