Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cifrele celor patru ani de GAL MVC

Cifrele celor patru ani de GAL MVC
Comentează 0

Patru ani de muncă asiduă. 30 de sesiuni de primire proiecte organizate de către Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru ( GAL MVC).  98 de proiecte depuse de beneficiari la GAL MVC, verificate de echipa tehnică a grupului. 77 dintre proiectele enumerate mai sus s-au dovedit a fi eligibile și s-au ales cu contracte de finanțare semnate. Peste trei milioane de euro este valoarea contractelor de finanțare semnate de către beneficiarii GAL MVC. 1,8 milioane euro  reprezintă suma de bani absorbită până în prezent de către beneficiarii care au apelat la acest grup de acţiune locală din Arad. Iată pe scurt bilanţul activităţii Grupului de acţiune locală  Microregiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru în cei patru ani de zile de când a prins viaţă şi a activat pe piaţa din judeţ. 

Dar povestea nu se încheie aici. Din cele trei milioane de euro, valoarea publică  a proiectelor finanțate prin grupul de acţiune locală, aproape un milion de euro au mers la proiecte de investiții în achiziția de utilaje agricole,  pe Măsura 41. 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, un alt million de euro a revenit tot prin GAL MVC beneficiarilor publici (aici intrând primării, dar şi ONG-uri) pentru achiziția de utilaje de dezăpezire, utilaje de întreținere și modernizare a drumurilor, străzilor, trotuarelor, rigolelor, parcurilor, etc., amenajarea de parcuri, achiziția de costume populare, scene și instalații de sonorizare, instrumente musicale pe Măsura 41.322 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale” și circa 700.000 de euro, tot prin GAL MVC, s-au dus pentru înființarea de activități non-agricole în mediul rural pe Măsura 41.312 - „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”.

21 de ferme de semisubzistenţă

Acţiunile întreprinse de GAL MVC nu s-au oprit aici în cei patru ani de activitate. De-a lungul lor au fost înfiinţate de asemenea și 21 de ferme de semisubzistență pe Măsura 41.141. „Nu a fost o muncă ușoară, dar acum la final de perioadă de programare, când tragem linie,constatăm că a meritat întreg efortul nostru. Poate cel mai important aspect al muncii noastre din ultimii patru ani este crearea unei echipe, a unei instituții solide și de încredere în ochii beneficiarilor noștri și a potențialilor beneficiari.  Dacă la început atât locuitorii din zonă, cât și, de ce să nu spunem, chiar autoritățile implicate în derularea programului LEADER, ne priveau cu scepticism și nu era foarte clar ce anume facem noi, acum știu și unii și alții că suntem o rotiță importantă și un partener de nădejde în ceea ce înseamnă dezvoltarea rurală a României”, a concluzionat, la final de perioadă de programare, Ioan Jura, președintele GAL MVC. Despre cât de succes a fost munca depusă de echipa de la GAL MVC vorbesc şi beneficiarii. „Noi am reușit să implementăm în doi ani, prin intermediul GAL MVC, două proiecte pe măsura 41.322.  Pe național nu am prins niciodată finanțare. Prin cele două proiecte ne-am dotat cu utilaje necesare întreținerii drumurilor, deszăpezirilor, am achiziționat costume populare pentru ansamblul local”, a detaliat, de pildă, Ioan Pintea, viceprimarul din Șepreuș.   ”Am derulat prin GAL două proiecte pe măsura 41.121. Ne-am achiziționat utilajele necesare  pentru a lucra pământul și ferma noastră a crescut de la 40 de hectare la 210 hectare”, a declarat Lorena Guleș, beneficiar GAL MVC.

Cât de impresionante au fost rezultatelor echipei GAL MVC în cei patru ani cât a activat? O spun chiar şi cei din Federaţia Naţională a Grupurilor de Acţiune Locală (FN GAL), care au fost prezenţi la mai toate evenimentele importante din viaţa grupului arădean şi l-au dat drept exemplu în privinţa organizarii şi a absorbţiei fondurilor europene. Vizita minsitrului Agriculturii la GAL MVC în acest an a fost încă o confirmare a reuşitei muncii lor. O spun şi colegii din celelate trei GAL-uri din judeţul Arad, cu care responsabilii GAL MVC au împărtăşit nu doar reuşitele, ci şi zecile de probleme cu care s-au confruntat pe parcurs.

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite