Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

CFR Călători a anulat 80 de trenuri. Lista integrală

CFR Călători a anulat miercuri 80 de trenuri, majoritatea fiind legături între localităţi din sudul şi estul ţării, iar din cauza ninsorii şi a viscolului se circulă cu restricţii de viteză pe regionalele Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa.

CFR Călători a anulat 80 de trenuri. Lista integrală
Comentează 0

CFR Călători a decis, miercuri dimineața, anularea a 80 de trenuri din cele 1.300 ale companiei care circulă zilnic în România, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Lista poate fi consultată aici.

Situaţia este mult mai gravă decât marţi, când au fost anulate doar 44 de trenuri.

"Circulaţia trenurilor va fi adaptată şi pe parcursul zilei de miercuri condiţiilor meteo extreme. În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe", a precizat compania de stat.

Cea mai gravă situaţie estte pe ruta Bucureşti - Constanţa, unde, din cauza condiţiilor meteo extreme, se circulă cu plug antemergător.

Compania face eforturi pentru a realiza, miercuri, o legătură dus şi una întors de la Bucureşti (9:30 plecare) către Constanţa şi retur (7h30 plecare Constanţa).

În prezent, utilaje şi echipaje feroviare ale companiei intervin pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi, şi Constanţa.

"Aşa cum s-a întâmplat zilele anterioare şi astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren", a precizat CFR Călători.

CFR Călători mai precizează că în zonele unde va fi necesar pasagerii vor primi ceai cald, cafea, sandvișuri, în funcție de posibilitățile din teren.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite