Cerc misionar în parohia Gurahonț
În data de 25 martie 2018, cu începere de la ora 15, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar Nr. 3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun Dorel, s-au întrunit la Biserica ortodoxă cu hramul „Buna Vestire” din Parohia Gurahonţ, Protopopiatul Sebiş.
Soborul de 15 preoţi sub protia Preacuviosului Părinte Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului şi delegatul Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei și Preaonoratul Părinte Protopop Alexandru Botea au săvârşit Taina Sfântului Maslu în fața numeroșilor credincioși din parohie și satele învecinate.
Cuvântul de învățătură după Taina Sfântului Maslu a fost rostit de Preacuviosul Părinte Iustin Popovici care a vorbit despre praznicul Bunei Vestiri și importanța primelor cinci duminici din Postul cel Mare în viața duhovnicească a credincioșilor.
Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul omagial al unității de credință și neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918)” , preotul Curechean Alin de la parohia Cil a susținut următoarele teme: 1.Sinodalitatea – formă de conducere și de păstrare a unității Bisericii;2.Rolul mănăstirilor, al vetrelor de formare duhovnicească și al pelerinajelor în menținerea unității de credință și neam.
În finalul întâlnirii, preotul paroh Moţ Crăciun Dorel a mulţumit Preacuviosului Părinte Iustin Popovici și Preaonoratului părinte protopop pentru participare, oficialităţilor locale și credincioşilor prezenţi în număr impresionant de mare.
Moț Aurelian Iulian