Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Centenar și ”extraordinară” la UZPR

Centenar și ”extraordinară” la UZPR
Comentează 0

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat, zilele trecute, două evenimente importante.

Primul a avut loc joi, 26 septembrie, în Sala de concerte a Radiodifuziunii Române, sub genericul „Ziaristul român – promotor al Marii Uniri.  Sărbătorirea a 100 de ani de jurnalism profesionist în România (1919-2019)”.

Au fost invitate  oficialități ale statului român, reprezentanți ai celor două biserici care au contribuit la făurirea României Mari, reprezentanți ai Ambasadelor acreditate la București, instituții partenere și sponsori tradiționali ai UZPR, membrii ai altor Uniuni de creație din România, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale.

Au fost  prezenți jurnaliști membri ai UZPR din București, din filialele din țară și din diaspora, precum și din zonele limitrofe țării, conducători de Trusturi de presă, importante redacții din presa online, presa scrisă, radio și televiziune.

Filiala Ioan Slavici Arad a UZPR a fost reprezentată de: Vasile Filip, Lavinia Betea, Vasile Sărăndan, Florica R. Cândea și Virgiliu Jireghie

Celebrarea  unui veac de existență a organizației, ca pe o sărbătoare a jurnalismului profesionist din România întregită, a fost deschisă de Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care a subliniat importanța evenimentului pentru breasla gazetarilor.

”Am traversat trei perioade importante în istoria României, cea interbelică, cea comunistă și cea a a democrației în care ne aflăm. În tot acest interval  jurnaliștii au constituit o importantă categorie implicată în viața socială, culturală, economică, reflectând, cum este și firesc dintotdeauna, curentele politice ale timpurilor. Cred cu tărie că întotdeauna presa și slujitorii ei și-au adus un aport considerabil în evidențierea relațiilor, chiar dacă uneori sau chiar deseori  extrem de încordate sau aflate în disonanță. În ceeea ce privește UZPR, astăzi, prim membrii tot mai numeroși, aceasta se dorește o componentă importantă a societății românești. Drumul pe care îl avem de parcurs nu este ușor, dar printr-o conjugare a bunelor intenții, perceperi  și printr-o concentrare a eforturilor pot fi depășite bariere, obstacole, impedimente de tot felul. Avem numeroase împliniri prin activitățile pe care le desfășurăm din ințiative individuale sau colective și care se bucură de o bună și largă audiență”- a subliniat Doru Dinu Glăvan.

Din partea filialei noastre a vorbit jurnalista Lavinia Betea, care, în numele jurnaliștilor din Arad, a adresat felicitări președintelui Doru Dinu Glăvan pentru organizarea acestei manifestări.

”Vă mulțumesc și pentru prilejul ce ni-l oferiți de-a ne simți mândri de înaintașii noștri, jurnaliștii și politicienii care-au scris, editat și difuzat ziarul „Românul”- a spus Lavinia Betea . După cum bine știți, istoriografia actuală apreciază Aradul ca fiind „capitala politică” a Unirii Transilvaniei cu țara în decembrie 1918, Aradul fiind sediul CNRC și a „organului” său de presă, ziarul „Românul”.

„Românul” a apărut la începutul lui 1911, la Arad, ca ziar politic. S-a autodefinit ,,organ al Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania”, organizație condusă în acea perioadă de Gheorghe Pop de Băsești. Din comitetul său redacțional numit ,,comisiune specială” făceau parte reputați militanți pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Ungar, sub ,,dirijarea nemijlocită” a lui Vasile Goldiș. Componența comitetului de conducere  a fost nominalizată exclusiv  în primul număr astfel: dr. Teodor Mihali, dr. Vasile Lucaciu, dr. Alexandru Vaida-Voevod, dr. Iuliu Maniu, dr. Aurel Vlad, dr. Ștefan Cicio-Pop, dr. Ioan Suciu, dr. Iustin Marșieu, dr. Cornel Iancu, dr. Romul Veliciu, dr. Aurel Lazăr și dr. Valer Moldovan.

O incursiune în istoria presei arădene din acea perioadă avertizează că geneza publicației s-a aflat în disensiunile dintre fruntașii politici ardeleni. Acestea erau însă generate nu de interse politicianiste, ci de disputele asupra celei mai eficiente căi de urmat în susținerea drepturilor românilor în Parlamentul de la Budapesta. Războiul a determinat însă și suprimarea ziarului, în primăvara lui 1916, printr-o ordonanță a ministrului de Interne maghiar.

,,Românul” și-a reluat apariția la 26 octombrie/8 noiembrie 1918 cu  scopul pregătirii Unirii Transilvaniei cu țara. Editorialul ,,Către națiunea română” din acest prim număr este semnat de dr. Ștefan Cicio-Pop, în numele Consiliului Național Român Central. Organismul cu funcții politice și administrative,  constituit în vederea pregătirii Unirii Transilvaniei cu Regatul României își avea,de asemenea, sediul în Arad. În emulația, tumultul și tulburările pregătirii Adunării de la Alba Iulia, punerii în fapte a deciziilor acesteia și ale conferinței de pace, ,,Românul” a fost publicația-manifest a etnicilor majoritari transilvăneni. Acestea fiind săvârșite, cotidianul arădean a continuat să apară cu anumite intermitențe până în 1938.

Cine conspectează astăzi publicația pentru acele zile fierbinți are impresia unui ziar de front. Pentru că alegerea delegaților, depunerea jurămintelor gărzilor patriotice, deplasarea la Alba Iulia și organizarea acestei fantastice manifestări e marcată cu jertfe de sânge.  

Dintr-un conspect obiectiv de actualitate reies și sarcinile ulterioare, extrem de dificile ale făuritorilor unirii pentru afirmarea unei identități naționale culturale a României Mari.

”Românul” poate fi citit pe site-ul Bibliotecii Județene Arad, datorită unei bune inițiative a directorului acesteia, membrul UZPR, dr. Doru Sinaci.

Nu este locul, și mai ales nu avem răgazul necesar de a vorbi despre meritele jurnaliștilor și ale politicienilor care prin „Românul” arădean, sub directoratul lui Vasile Goldiș, au răspândit ideile Unirii, i-au însuflețit și îmbărbătat pe români și au asigurat mediatizarea sau diseminarea, cum spunem azi, a principiilor, strategiilor și  regulamentelor politice.

În amintirea acestora și cu speranța că vom putea retrăi prin aceste cuvinte atmosfera din urmă cu, iată, 101 ani, permiteți-mi să vă citez un scurt fragment din editorialul „Românului” din 28 octombrie/10 noiembrie 2018. Este un apel către neamul românesc dintre Nistru și Tisa.

 ,,Ridicați capetele voastre, frați români, spre ceruri și cu credința moștenită de la străbuni, aprindeți în sufletele voastre făclia curată a iubirii de neam, căci iată a sosit ceasul fatal, când ni se cere poate ultima sforțare a bărbăteștei hotărâri. Orice jertfă am aduce acum, ea dispare în fața măreției momentului, căci, cutremurând adâncurile, vă zicem: Acum, ori niciodată!” – și-a încheiat, în aplauze, discursul Lavinia Betea.

Adunare generală extraordinară

Conform art. 24 din Statutul UZPR, pe data de 27 septembrie 2019,  avut loc, în Aula Academiei de Științe Economice dfin Bucuresti, Adunarea generală extraordinară a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Din partea Filialei Arad a UZPR au participat jurnaliștii : Vasile Filip – președinte, Lavinia Betea și Virgiliu Jireghie - membri aleși.

Ordinea de zi a cuprins:  Prezentarea și supunerea la vot a Statutului UZPR, revizuit; Prezentarea și supunerea la vot a Regulamentului Comisiei de Atestare, revizuit; Prezentarea și supunerea la vot a Regulamentului Juriului de onoare, disciplină și arbitraj, revizuit.

După aproape șase ore de dezbateri, documentele au fost aprobate.

În finalul adunării, președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a pus în discuție probleme diverse, de actualitate și de interes general.

Galerie foto (215)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite