Ce a făcut un hoț din Arad cu o minoră de zece ani pe care a găsit-o într-o locuință pe care a spart-o
Polițiștii arădeni au identificat un bărbat de 31 de ani, din Arad, care miercuri, prin escaladarea ferestrei de la bucătărie, lăsată deschisă, ar fi pătruns într-un apartament dintr-un bloc din municipiu, de unde ar fi sustras suma de 350 de lei și ar fi răvășit apartamentul, după care ar fi plecat. Hoțul a fost prins în urma analizei papilare.
Potrivit polițiștilor, la momentul săvârșirii faptei, în apartament se afla o minoră de zece ani, de la care bărbatul ar fi solicitat informații cu privire la bunurile de valoare și banii care s-ar afla în casă. În urma analizei amprentelor găsite la fața locului de criminaliști, a fost identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei și ulterior depistat pe raza municipiului de polițiștii de investigații criminale ai Secției 1 Vlaicu. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.