Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Caravana Tradiţiilor de Iarnă la ediția a XIII-a. Vezi care este programul de anul acesta

Caravana Tradiţiilor de Iarnă, care a ajuns în acest an la ediţia cu numărul XIII, rămâne evenimentul cultural de referinţă al sfârşitului de an, în cadrul căruia se readuce în atenţia iubitorilor de folclor datini şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, precum obiceiul colindatului sau cunoscutul joc - ritual al dubaşilor.

Caravana Tradiţiilor de Iarnă la ediția a XIII-a. Vezi care este programul de anul acesta
Comentează 0

Jocurile populare, nelipsite din programul formaţiilor de dansatori, reprezintă adevărate tezaure vii ce se identifică cu specificul etnocultural al zonei de provenienţă.

Caravana Tradiţiilor de Iarnă, însoţită de renumite ansambluri folclorice locale şi o pleiadă de tineri interpreţi  va avea, în acest an, traseul cultural prin Şicula (5 decembrie), Livada (6 decembrie), Vărădia de Mureş (7 decembrie), Slatina de Criş (8 decembrie), Hălmăgel (8 decembrie), Şeitin (13 decembrie), Buteni (13 decembrie), Sebiş (14 decembrie), Semlac (14 decembrie), Ghioroc (15 decembrie) şi Dieci (15 decembrie).

De asemenea, la fel ca în anii trecuţi, în cadrul Caravanei Tradiţiilor de Iarnă, vor avea loc şi câteva concerte de colinde în localităţi din judeţul Arad: Vinga (7 decembrie), Beliu (15 decembrie), Chereluş (21 decembrie), Lipova (22 decembrie).

Caravana Tradiţiilor de Iarnă este un eveniment organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite