Atenție, povestire HORROR - EROTICĂ !!! Nu se recomandă tinerilor sub 18 ani și nici adulților slabi de înger !

Din ciclul: Recepționier la Hotel POMENIREA

P(r)oza zilei: Bosoarca

De îndată am deschis eu ochii pe lumea aceasta, am și fost ”confiscat” de către posesiva mea bunică din partea tatălui și care, de altfel, atunci când am început să vorbesc, nici nu mi-a dat voie să-i spun BUNICĂ, sau, Doamne ferește, BABĂ, cum se spunea pe atunci în satul meu de la poalele pădurii Gepul Dochiei, ci numai MAICĂ.

Era Maica Maria, cea care mă ducea de mână de două ori pe săptămână la adunările sectei lor de SPIRIȚI, o aripă radicală a Cultului Penticostal și unde se adunau tot felul de ciudați și exaltați, atât bărbații, cât și femeile umblând tot timpul îmbrăcați numai în negru și ținând post negru mai multe zile pe săptămână. În restul timpului mă învăța să scriu și să citesc (fusese învățătoare în tinerețile ei incredibile!) și, de asemenea, îmi împuia capul cu tot felul de romane de aventuri, de la Contele de Monte Cristo, la Misterele Parisului și, normal, cu siropoasele romane de dragoste ale tinereții ei.

Însă, într-o seară cu lună plină, desigur, bunica m-a surprins cu povestea stranie a bosorcilor din satul meu, Prunișor, mai exact cu o întâmplare de dinainte de ultimul război și care l-a avut ca și personaj principal (cel puțin așa credeam eu atunci!)  pe bunicul meu!

În ograda bunicului tocmai ce fătase o junincă și, după ce îl înțărcaseră, familia se hotărâse să vândă vițelul la târgul de animale ce se ținea săptămânal în comuna apropiată, Sebiș. Numai că, după câteva zile de la vânzare, au băgat de seamă, îngroziți, că dimineața, când trebuia să fie mulsă vițica, aceasta nu mai avea strop de lapte în ugerul fleșcăit. După o vreme, în care au îmbunătățit hrana animalului cu abrac și trufandale, văzând că laptele tot nu revine, a fost chemat felcerul satului și, după ce a palpat-o prin toate părțile, acesta a ridicat din umeri, scuipându-și în sân și afirmând categoric că la mijloc nu poate fi lucru curat.

Ba, mai mult, la claca organizată în acele zile de familie cu vecinii, chemați să ajute la sfărmatul știuleților de porumb, acum, la sfârșit de Octombrie, femeile au început să șușotească, povestind despre bosorci și zgripțuroaice, ființe malefice, capabile să ia mana (energia) din tot ce e viu și chiar și laptele vacilor. Căci erau, cică, vrăjitoare, de cele mai multe ori din sat, sau din comunele vecine, Sebiș, Cărand sau Ignești, care aveau acest dar din naștere și pur și simplu era destul să se dea de trei ori peste cap și se preschimbau în pisici (negre, bineînțeles!) și intrau noaptea în grajduri și sugeau laptele vacilor, mai eficient decât o fac mulgătoarele electrice din zilele noastre.

Atunci bunicul, flăcău proaspăt întors acasă după trei ani de armată la tancuri și care, de-acum, nu mai prea credea în astfel de bazaconii și eresuri, la insistențele celorlalți, și mai ales, pentru a nu părea un fecior fricos în ochii lumii, s-a hotârît să-și petreacă noaptea următoare în grajd, ascuns într-un colț printre jupii (snopii) de tulei de porumb și înarmat, desigur, cu o furcă.

Și nici nu a avut prea multe ore de așteptat, căci exact la miezul nopții, prin deschizătura tavanului, pe unde se arunca fânul din pod, a sărit în mijlocul grajdului un motan negru, mare cât vițelul ce fusese recent înțărcat și înstrăinat.

Imensul pisoi nu s-a oprit nici un moment la celelalte vaci sau bivoli legați la iesle, ci s-a dus altan la văcuța cu pricina și a început să toarcă frecându-se tandru de ea și apoi lingându-i botul.

Juninca mugea și ea ușor și încet, încet s-a aplecat să-l amușine (miroase) pe motan, îmbălându-l apoi voluptos cu limba ei lungă, de parcă ar fi fost propriul ei vițel. Motanul a continuat asaltul senzual, trecând în partea din spate a văcuței și lingându-i insistent fătătoarea, până ce junincei i s-au înmuiat picioarele și s-a lăsat încet pe o rână, rumegând sacadat.

Atunci uriașul pisoi s-a prelins hipnotic peste ugerul vacii, alăptându-se metodic din fiecare sfârc.

În acel moment bunicul a țâșnit din ascunzătoare și a înfipt furca în pisoiul monstruos, încercând să nu rănească văcuța. Din păcate, însă, nu a nimerit decât piciorul stâng din spate al motanului, care l-a străfulgerat instantaneu cu o privire de neuitat pe fecior și s-a făcut imediat nevăzut, cățărându-se pe peretele grajdului și ieșind prin trapa podului pe unde intrase și lăsând în urmă o dâră de sânge.

Iar bunicul, ca un veritabil tanchist lăsat la vatră, nu s-a pierdut imediat cu firea, ci a aprins un lămpaș (felinar) pregătit dinainte și a început să caute și prin curte după alte eventuale urme de sânge.

Pe care urme chiar le-a găsit, numai că duceau peste grădini, spre gospodăriile altor vecini. Așa că s-a resemnat abandonând urmărirea petelor de sânge până când s-o face ziuă și va putea sări mai ușor peste garduri, explicând eventualilor curioși ce naiba l-a apucat să escaladeze zidurile consătenilor. De altfel era ca și sigur că urmele vor duce până la marginea satului, lângă pădurea numită Gepul Dochiei, unde locuiește singură intr-un bordei o femeie uitată de vreme și care le stinge uneori cărbuni oamenilor loviți de deochi, ori le face de ursită fetelor nemăritate, ori le sloboade bărbăția celor legați prin descântece.

Așteptarea feciorului a fost însă zădărnicită de o furtună năprasnică, care s-a pornit spre dimineață din senin, grindina mare cât perele trezind consătenii speriați că le va sparge țigla de pe acoperișurile caselor, și oamenii ieșeau afară nedumeriți și își făceau cruce și se întrebau unul pe celălalt că ce semn o mai fi și acesta, să plouă cu piatră la sfârșit de Octombrie?!

Așa că urmele de sânge pe care mizase bunicul s-au dus pe Apa Sâmbetei odată cu ziua de Sâmbătă.

Și, cum Duminica după-amiază era mare horă-n sat, s-a dus și el acolo, mai mult pentru a-și uita necazul, căci nu era din fire prea dornic de joc și petreceri.

Și, cum într-un sat numărul tinerilor nu e cine știe cât de mare, până la urmă i-a venit și bunicului rândul să joace cu cea mai frumoasă fată din sat, un set de trei dansuri, după cum cântau țiganii lăutari, cocoțați pe bina (scena) căminului cultural.

Și, când s-au prins în horă și fata l-a privit în ochi, îmi povestea bunica, flăcăului, cât era el de tanchist lăsat la vatră, i-a înghețat sângele în vene, căci acea privire, pe care nu o va mai uita niciodată, o mai  întâlnise ațintită asupra lui în urmă cu câteva ore!

Iar când fata, la o anumită mișcare a dansului, era nevoită să se sprijine exclusiv pe piciorul stâng, aceasta scotea un geamăt atât de ”dureros de dulce”,  încât bunicul era străbătut de un curent electric, ce făcea să i se ridice părul măciucă sub pălărie.

Iar eu am încălecat pe-o șa și ... înainte de a încheia povestirea mea, trebuie să vă mărturisesc că, de când mă știu pe lumea asta, nu am văzut-o pe fascinanta mea bunică decât îmbrăcată complet în negru, de la năframa cu care își prindea părul capului, până la misterioșii ei ciorapi, pe care am surprins-o, totuși, odata dându-i jos la sfârșitul adunării sectei lor de spiriți, când fiecare dintre ei trebuia să spele picioarele celuilalt, un gest ritualic amintind de Isus spălând picioarele apostolilor, iar atunci bunica a dezvelit niste picioare neverosimil de frumoase, de balerină predestinată să leviteze la o palmă deasupra pământului și numai pe laba piciorului ei stâng am observat o cicatrice dizgrațioasă, de-ți venea a zzzice că a fost împunsă de coarnele unei furci nemiloase, care i-a străpuns călcâiul. Și, pentru a nu povesti eu nimănui despre ce văzusem atunci, Maica mi-a promis solemn că o să mă învețe ea și pe mine câteva dintre secretele ei.
Cum se provoacă grindina, bunăoară !

P(r)ozeur: Vasile de Zărand