Arad Open Air Festival: celebrul ATB impresionat de conceptul festivalului și backstage-ul oferit de organizatori în incinta Aeroportului Internațional Arad
Cea de-a doua zi a festivalului Arad Open Air a fost una specială, atât pentru cei 13.000 de participanți, cât și pentru artiștii care au fost fascinați de conceptul festivalului și locul în care acesta se desfășoară. Artiștii care urmau să intre pe scenă au avut parte de un backstage autentic, organizatorii folosind spații interioare deja existente, specifice aeroportului: rampa de bagaje, sala de așteptare, zona de check-in și altele. Îndrăgitul ATB a transmis că a avut parte de unul dintre cele mai frumoase backstage-uri din lume, fiind impresionat de modul în care organizatorii au integrat festivalul în spațiul oferit de Aeroportul Internațional Arad.
Numindu-l ”The best Green Room ever”, ATB a publicat pe pagina sa de Instragram un filmuleț din încăperea care a avut un setup specific aeroportului: rampa pentru bagaje. Artistul a transpus energia pozitivă și pe scenă, oferind celor prezenți un show spectaculos, care a inclus atât piese de la începutul carierei (Ecstasy și Here I Come), cât și unele noi. De asemenea, artistul a oferit și un show pirotehnic, cu fum, confetti, artificii și jocuri de lumini. Publicul a vibrat de bucurie, dansând fără oprire, momentul reprezentând pentru mulți dintre cei prezenți un vis împlinit.
Tot la scena principală, Mahmut Orhan, tânărul artist turc care se află în industria muzicală de la 15 ani și a ajuns celebru în întreaga lume, a deschis show-ul său cu una dintre melodiile care l-au consacrat, ”6 Days”. Show-ul a fost unul memorabil atât pentru artist, cât și pentru publicul care a cântat și a dansat cu DJ-ul pe melodiile care au alcătuit un set de excepție.
Unii dintre artiști au bucuria de a urca pe scenă în mai multe formule. Spre exemplu, MC Bean a cântat cu o seară înainte alături de cei de la Subcarpați, iar în cea de a doua zi alături de Șuie Paparude. Trupa s-a bucurat să revadă comunitatea de fani din vestul țării și a trăit alături de ea momente unice. Artiștii au încins atmosfera cu melodii îndrăgite din repertoriu lor, precum ”Pentru inimi” sau ”Cea mai bună zi”.
La Captain Stage, distracția a fost prezentă și de o parte și de alta a scenei. Artiștii și publicul au avut o conexiune specială, creând împreună o atmosferă deosebită. În anumite momente ale serii, mai multe persoane din public s-au alăturat celor de pe scenă în spatele pupitrului. Printre artiștii care au contribuit la crearea stării de bine se numără cei de la Neverdogs, adevărate repere în lumea muzicii techno și obișnuiți ai scenelor cunoscute în întreaga lume.
La scena ABC, vedetele serii, Tofu Productions, proiectul realizat de Thomas Melchior și Fumiya Tanaka, veterani ai scenei muzicii electronice, au oferit publicului numeros de la scenă un set aparte, cu melodii care a impresionat iubitorii genului minimal.
Bucuria publicului este împărtășită și de artiști care, încântați de eveniment, de atmosfera Arad Open Air Festival, dar mai ales de ideea de a transforma un aeroport într-un spațiu dedicat muzicii, transmit lumii întregi, cu ajutorul rețelelor de socializare, imagini și scurte filmulețe din timpul evenimentului. Anna Tur, Nervo, Mahmut Orhan, ATB și mulți alții au publicat fotografii din timpul show-urilor pe Instagram sau Facebook.
Festivalul continuă azi, cu mult așteptatul Goran Bregovic, care va urca pe scenă alături de Wedding and Funeral Band, îndrăgiții artiști balcanici încheind într-o notă grandioasă prima ediție a Arad Open Air Festival. Tot în cea de-a treia seară, cei prezenți vor avea parte de trupa Vama, Jonathan Band, Slash & Dope, Arias, Pascal Junior, Paul Damixie și mulți alții.
Informații despre festival sunt disponibile pe www.openairfestival.ro, pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/aradopenair/și pagina de Instagram - https://www.instagram.com/aradopenair/.
Organizatori: Centrul de Excelență Arad, AOA Agency și Neverland Place.
Parteneri principali: Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.