Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Analist rus: Marele Război este așteptat în 2030. Dar Războiul Rece nu trebuie să ne sperie

Rusia ţinteste spre o nouă Ialta, sub forma unui perimetru defensiv care să includă Ucraina. În acelaşi timp, Războiul Rece de astăzi este mai degrabă pozitiv fiind creator de stabilitate, crede analistul rus Pavel Felgenhauer.

Analist rus: Marele Război este așteptat în 2030. Dar Războiul Rece nu trebuie să ne sperie
Comentează 0

Analistul rus Pavel Felgenhauer explică viziunea Moscovei asupra echilibrului de puteri din Europa și concluzia nu este una liniștitoare. Rusia nu dorește să se angajeze într-un conflict extins, dar crede că marele război ar putea avea loc în 2030, așa că se pregătește pentru asta. 

"În percepția cercurilor militare rusești, marele război ar putea veni în jurul anului 2030. Și ne pregătim pentru asta de ceva vreme. Iar acest proces include un program de modernizare pe scară largă a sistemelor de armament și a forțelor armate, precum și creșterea cheltuielilor militare. Cu toate acestea, Rusia nu este în prezent pregătită să se angajeze într-un conflict la scară extinsă", spune Felgenhauer, care scrie pentru Novaya Gazeta si este senior fellow la Jamestown Foundation. 

"Ambele părţi sunt conştiente de tensiunea acumulată, dar o formă de instituţionalizare a stării actuale a avut loc. Este un semn bun. Se crează o anumită stabilitate. Nu trebuie să ne fie frică de un Război Rece. Războiul Rece este bun. De fapt, care ar fi alternativa? Un război real. Trebuie să conştientizăm acest lucru. Dar, de asemenea, trebuie să înţelegem şi faptul că în prezent diferenţele de opinie dintre Occident şi Rusia sunt insurmontabile. Indiferent dacă va exista sau nu un dialog", spune analistul.

"Însă Rusia este gata să facă un compromis. Ar fi ceva de genul Ialta II. Rusia vrea să negocieze. Cu excepţia Ucrainei. Este a noastră. Oficialii ruşi vorbesc despre poporul rus şi ucrainean ca fiind unul singur şi care acum este divizat în mod artificial. Dar, Moscova poate fi pragmatică. (…) Ucraina este importantă pentru perimetrul defensiv rusesc. Integrarea euro-atlantică a Kievului este inacceptabilă pentru Moscova. Rusia crede că până în 2030 tancurile, rachetele şi avioanele NATO se vor afla în Harkov. Aşa că Ucraina este a noastră", mai spune Felgenhauer.

"Rusiei nu îi pasă ce cred ucrainenii, dar Moscova poate discuta alte probleme. De exemplu că Vilnius-ul este al vostru, dar Chişinăul este al nostru. Caucazul la fel. În principiu, Rusia se concentrează pe fostele frontiere ale Uniunii Sovietice şi este, de asemenea, interesată de un statut special pentru fostele ţări ale Pactului de la Varşovia. (…)

Poate că vor exista lideri dispuşi să ajungă la un acord cu Rusia. În acest moment, însă, diferenţele ideologice dintre preşedintele Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel şi şeful statului francez François Hollande, sunt mult mai mari decât cele dintre Iosif Stalin şi Winston Churchill la Ialta, în 1945", explică analistul. 

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite