Amendă de 40.000 de lei pentru deşeuri aruncate aiurea în Şega
Poliţia Locală anunţă că, la sfârşitul săptămânii trecute, o patrulă care îşi făcea rondul în Şega, mai precis în zona străzii Şezătorii, a surprins două persoane care au abandonat deşeuri amestecate (deşeuri menajere şi deşeuri rezultate în urma executării unor lucrări de renovare) în proximitatea unei platforme gospodăreşti, la care sunt arondate o parte din asociaţiile de locatari din cartier.
„Deşeurile au fost transportate de pe strada Muşeţel, fiind abandonate pe domeniul public în cantitate aproximativă de 1 mc. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoanele în cauză nu aveau încheiate contracte de salubrizare. Zona unde a fost surprinsă activitatea de abandonare a deşeurilor se află în proximitatea unor asociaţii de locatari care se confruntă des cu astfel de practici din partea vecinilor de cartier. Din acest motiv, locaţia în cauză constituie o prioritate în obiectivul de patrulare şi monitorizare, inclusiv video, a poliţiştilor locali din cadrul DGPLA cu atribuţii în acest domeniu.
Pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 92/2021-privind regimul deşeurilor, au fost aplicate două amenzi contravenţionale în cuantum total de 40 000 lei.
Pe această cale, adresăm cetăţenilor rugămintea de a sprijinii acţiunile DGPLA întreprinse în scopul stopării fenomenului de abandonare a deşeurilor pe raza UAT Arad, prin semnalarea în timp real către dispeceratul Poliţiei Locale, la numărul de telefon gratuit 0257-939, o oricărei fapte de abandon. În situaţia în care sunt surprinse foto sau video asemenea fapte, să se acorde o atenţie sporită captării numerelor de înmatriculare a mijloacelor de transport folosite. Asemenea dovezi sunt extrem de utile pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care aleg această modalitate de a se debarasa de deşeurile produse, în detrimentul adoptării unor practici legale, prin depozitarea în locuri autorizate şi eliminarea deşeurilor în concordanţă cu normele de protecţia mediului”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.
Sursa foto: Poliţia Locală