Adrian Barbeș (PNL): „ Deputatul PSD Todor face ceea ce știe cel mai bine: NIMIC!”
Consilierul liberal Adrian Barbes, membru al comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia mediului şi turism , consideră că deputatul PSD, dl Todor ar trebui să se ocupe de îndatoririle parlamentare și să lase la o parte demagogia exprimată în spațiul public:
“Țin să îi reamintesc fostului consilier local, actual deputat PSD Adrian Todor, că și-a încheiat activitatea, sau mai corect spus, relaxarea de care a beneficiat în mandatul său din Consiliul Local și ar fi timpul să își ia în serios rolul de parlamentar.
După aprobarea Bugetului de Stat din care reiese clar că Aradul nu primește fonduri,după vizita ministrului Sănătății, care a confirmat că investițiile în Spitalul Județean sunt stopate, după întâlnirea secretă cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, în urma căreia mă îndoiesc că Aradul a beneficiat de vreun avantaj, domnule deputat Todor ar trebui să vă fie rușine să mai scoateți vorbe în mass-media, care nu încep cu “am rezolvat…. pentru Arad” (vă las pe dvs să completați cuvintele lipsă, pentru că sunt convins că la așa ceva vă pricepeți)
Domnule Todor, observ că ați fost prost informat și/sau consiliat. În sedința de CLM de ieri doi dintre colegii dvs au fost incluși în comisia de negociere pentru achiziționarea terenului fostei fabrici Tricoul Roșu. Sau încercați să ne transmiteți că pe cei doi consilieri PSD, Beniamin Vărcuș și Cosmin Buruc nu îi considerați colegi social-democrați, din moment ce ei se află deja într-o comisie alcătuită din reprezentați ai administrației desemnată în realizarea unui proiect important pentru orașul nostru?!
Din nefericire, dvs și partidul pe care îl reprezentați nu dă dovadă de aceeași transparență și deschidere la fel ca administrația locală arădeană, pe care o criticați cu fiecare ocazie pe care o aveți.
Sunt curios ce părere au arădenii de faptul că dvs v-ați început mandatul de parlamentar cu atacuri fără valoare și substanță, dar când ne uităm la activitatea dvs din Parlament sunteți tăcut și nevăzut, de aici și amendamentele dvs inexistente, lipsa proiectelor pentru Arad.
Nu are sens să vă reamintesc că aveți o datorie față de arădeni și județul pe care îl reprezentați, deoarece am certitudinea că veți rămâne în continuare o dezamăgire pentru cei care v-au ales” a încheiat consilierul PNL, Adrian Barbeș.
Comunicat PNL Arad