Acțiune a polițiștilor rutieri și a reprezentanților CJA pentru verificarea tonajului (VIDEO)
Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul reprezentanților Consiliului Județean Arad au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 6 mai, o acțiune de amploare pe drumurile județene din județ, pentru verificarea respectării maselor maxime autorizate ale vehiculelor de transport marfă.
Au fost verificate, cu echipamentul mobil de cântărire, 40 de automarfare, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru depășirea maselor maxime autorizate, în valoare de 17.400 de lei. De asemenea, a fost dispusă măsura imobilizării autovehiculelor, fiind reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare până la intrarea în legalitate.
Aceste controale se desfășoară periodic, pe toate șoselele din județ.