Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

A început circul politic. Doi parlamentari arădeni, la un pas să se ia la harță

A început circul politic. Doi parlamentari arădeni, la un pas să se ia la harță
Comentează 0

Doi parlamentari arădeni sunt la cuțite, în urma week-end-ului care s-a încheiat. Senatorul PNL Ioan Cristina și deputatul PSD Dorel Căprar au avut un conflict prelungit în cursul zilei de duminică.

Scandalul a început în localitatea Archiș, acolo unde se desfășura Târgul Codrenilor. Ioan Cristina a dorit să ia cuvântul în fața localnicilor prezenți la eveniment și i-a solicitat acest lucru primarului Nicolae Valea (PSD). Acesta i-a spus că e în regulă, dar că trebuie să aștepte vreo 10 minute până ajunge și deputatul PSD Dorel Căprar.

Liberalul a încuviințat și l-a așteptat pe liderul social-democrat. Când a ajuns Căprar, acesta a fost de acord să urce alături de senator pe scenă și să vorbească, însă după câteva clipe cineva l-a sfătuit pe Căprar să renunțe.

Ioan Cristina a urcat singur, a vorbit despre faptul că el nu s-a plimbat patru ani prin Parlament (cu trimitere la Căprar) și că a adus investiții pentru întreaga zonă.

Ei bine, după ce a vorbit, Ioan Cristina a plecat spre alte serbări câmpenești ce au avut loc duminică în județ.

La Macea, unde se desfășura Festivalul Părădăicilor, cei doi s-au reîntâlnit față în față. Contrele au reizbucnit, iar cei care îi însoțeau pe politicieni au încercat să calmeze spiritele.

După un schimb de replici, deloc calm, cei doi au reintrat în rutina evenimentelor. Oricum bătălia dintre cei doi își va consuma un episod important la alegerile din toamna acestui an.

Sursa foto http://sabahstate.com.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite