Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

A fost votată legea prin care părinții cu copii mici au dreptul lunar la patru zile de telemuncă

Părinții cu copii mici, de până la opt ani, pot solicita să lucreze de le domiciliu sau în regim de telemuncă 4 zile pe lună, dacă atribuțiile postului ocupat permit, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

A fost votată legea prin care părinții cu copii mici au dreptul lunar la patru zile de telemuncă
Comentează 0

„Pentru mulți părinți cu copii mici este util să aibă câteva zile pe lună în care pot avea grijă de ei. Astfel, la propunerea colegei noastre senator Alina Gorghiu, legea permite la cererea acestora salariaţilor care au în întreţinere copii în vârstă de până la opt ani să beneficieze de patru zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă în condiţiile Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii. Am votat această lege în Camera Deputaților, for decizional, care va merge la promulgare. Legea inițiată de PNL transpune în România o directivă europeană care este deja în vigoare în multe țări. Cred că avem nevoie de o legislație cât mai bună care să favorizeze părinții și să contribuie la o problemă mare a societății din România și Europa, declinul demografic”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite