Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Polițiștii au descoperit 200.000 de țigări de contrabandă într-un autoturism oprit în trafic

În cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, cu sprijinul polițiștilor orașelor Sântana și Curtici și al polițiștilor criminaliști, în ziua de 23 august, a fost depistat în trafic, în flagrant delict, un bărbat de 38 de ani, din Sântana.

Polițiștii au descoperit 200.000 de țigări de contrabandă într-un autoturism oprit în trafic
Comentează 0

Bărbatul se deplasa cu un autoturism pe D.J. 792/C, la oprirea acestuia, fiind găsite, în interiorul vehiculului, 10.000 de pachete de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă, netimbrate (200.000 de țigarete).

Din cercetări, a reieșit că bărbatul ar mai deține 3.400 de pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă (68.000 de țigarete), netimbrate, într-un autoturism parcat în  localitate.

Tot în cursul zilei de ieri, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul celui în cauză.

În urma acestor activități, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13.400 de pachete de țigarete netimbrate (268.000 de țigarete) și două autoturisme, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
 

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite