Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Europe Day – Europa la noi acasă“ – spectacol dedicat Europei, în centrul Aradului

În data de 9 mai 2024, în centrul Aradului, Ziua Europei va fi sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, care va promova tradițiile și cultura românească, precum și diversitatea minorităților istorice care au conviețuit pașnic în Arad de secole.

„Europe Day – Europa la noi acasă“ – spectacol dedicat Europei, în centrul Aradului
Comentează 1

Evenimentul, intitulat „Europe Day – Europa la noi acasă“, se va desfășura între orele 18.00 și 20.00, pe platoul din fața Palatului Administrativ.

Deschiderea spectacolului va fi marcată de trupa Doma Art Style, coordonată de Dorian Cosma, o echipă distinsă cu numeroase premii la festivaluri europene, internaționale și naționale. Aceștia au pregătit o coregrafie specială pentru acest moment, din care nu va lipsi desfășurarea steagului UE pe ritmurile Imnului Europei.  

După care, vor evolua și elevii de la Palatul Copiilor, care vor aduce o notă de prospețime și își vor demonstra talentul artistic prin cântece și dansuri.

Programul va continua cu un spectacol impresionant de muzică și dansuri tradiționale românești, dar și ale minorităților istorice, care vor prezenta costumele reprezentative pentru fiecare etnie.

Ansamblul „Doina Mureșului“, coordonat de prof. Viorel Nistor, va oferi un recital de dansuri populare tradiționale românești.

De asemenea, Ansamblul „Búzavirág“ din Pecica, va încânta publicul cu dansuri tradiționale maghiare. Minoritatea germană va fi reprezentată de Ansamblul Asociației „Banat-ja“, care păstrează, cu sfințenie, atât portul tradițional cât și coregrafia dansurilor tradiționale.

Ansamblul de dansuri populare sârbești „Kolo“, coordonat de Darko Voștinar, va reprezenta minoritatea sârbă din Arad și va aduce pe scenă două momente de cântece și dansuri sârbești captivante.

Comunitatea bulgară va fi prezentă prin ansamblul „Balgarče“ din Vinga, care va împărtăși publicului cântece și dansuri tradiționale bulgărești pline de culoare și energie.

Trupa de dansuri „Chave sukar“ din Arad, reprezentând minoritatea rromă, va aduce un program de dansuri tradiționale rrome.

Și minoritatea ucraineană va fi reprezentată la eveniment prin Grupul de dansatori „Cervona Ruja“ al Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Arad.

Spectacolul va fi completat de momente de dans sportiv, dans modern și momente de muzică ușoară, susținute de talentații elevi de la Palatul Copiilor Arad.

Totodată, din program nu vor lipsi reprizele de gimnastică aerobică prezentate de echipele Gym Team și CSM Arad.  

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, în colaborare cu Centrul EUROPE DIRECT Arad.

Centrul EUROPE DIRECT Arad, coordonat de Asociația Ofensiva Tinerilor, îşi propune să asigure interfaţa publică în relaţia cu cetăţenii – atăt din zonele rurale, cât şi urbane - astfel încât, aceştia să aibă acces facil la informaţiile privind toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene. Activităţile pe care Centrul EUROPE DIRECT Arad le desfăşoară îşi propun să fie un răspuns la nevoile de informaţie şi comunicare europeană ale publicului la nivel local.

***

Ziua Europei este marcată la 9 mai în Uniunea Europeană, comemorând Declarația Schuman din 9 mai 1950.

 


Scrie un comentariu

trimite