Zilele Aradului se vor desfășura sub atenta supraveghere a Jandarmeriei Arad
Efective din cadrul Jandarmeriei Arad vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe întreaga durată de desfășurare a manifestărilor cuprinse în programul zilelor municipiului Arad, eveniment ce se va desfășura în perioada 20.08. – 28.08.2022, când vor avea loc numeroase activități artistice la care este preconizată participarea unui număr mare de persoane.
Jandarmeria Arad va crește numărul efectivelor în zona locațiilor în care se vor desfășura manifestări și împreună cu partenerii din cadrul celorlalte structuri ale M.A.I., vom acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Misiunile jandarmilor arădeni au în vedere prevenirea si combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială precum și depistarea identificarea și dispunerea măsurilor legale ce se impun împotriva celor care comit fapte de acest gen.
În vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică pe întreaga perioadă de desfășurare a manifestărilor cultural - artistice, Jandarmeria Arad adresează câteva recomandări, participanților la aceste activități:
- să evite implicarea în activități sau acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor;
- să acorde o atenție sporită bunurilor personale (genți, poșete etc.);
- să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenția unor persoane rău intenționate;
- să manifeste răbdare, spirit de solidaritate, vigilență în locurile aglomerate;
- să respecte indicațiile organizatorilor și să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine;
De asemenea jandarmii arădeni îi sfătuiesc pe cetățenii care participă împreună cu minori să acorde o atenție deosebită asupra acestora, pentru a nu se pierde în mulțime.
În cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să apeleze cu încredere numărul unic de urgență 112 sau să solicite sprijinul jandarmilor aflați în misiune în zona respectivă.