Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Xonia, prinsă băută și drogată la volan. Cântăreața ar fi consumat COCAINĂ

Morodan 2.0! La numai trei luni după ce Ana Morodan a iscat un adevărat scandal mediatic fiind prinsă la volan sub influența alcoolului și substanțelor interzise, o nouă vedetă îi calcă pe urme. De data aceasta, este vorba despre cântăreața Xonia, care a fost prinsă de polițiști azi dimineață pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, în timp ce conducea mașina beată și drogată. În plus, cântăreața născută în Australia nici nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României. Potrivit unor surse, Xonia ar fi consumat cocaină.

Xonia, prinsă băută și drogată la volan. Cântăreața ar fi consumat COCAINĂ
Comentează 0

„La data de 23 Iunie a.c., în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, dar și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României. 

În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2” a declarat Poliția Română într-un comunicat.

Xonia, născută  pe data de 25 iunie 1989 în Melbourne, Victoria, Australia, este o cântăreață, compozitoare, model, actriță și dansatoare australiană de origine română. Numele ei la naștere este Loredana Sachelaru, dar se promovează ca Xonia încă din adolescență. Melodia ei de debut este „Someone to Love You”, care a avut un succes moderat. Xonia a fost aleasă să reprezinte Australia la Festivalul Cerbul de Aur, unde a cântat două melodii: „Dirty Dancer” și „Trandafir de la Moldova”. Impresionați de abilitățile sale vocale, cei de la Universal Music România i-au oferit un contract. În 2010 a lansat single-ul „Take the Lead”, care a avut reacții pozitive și a creat agitație pe internet

Tot în 2010 a colaborat cu trupa românească de pop, Deepcentral, la un nou single numit: „My Beautiful One”,.care a fost cea mai difuzată melodie a anului 2010 conform Media Forest.În urmă cu 9 ani a colaborat cu artistul latino american J Balvin, iar hitul lor I Want Cha a adunat 28 milioane de vizualizări pe YouTube.


Scrie un comentariu

trimite