Vernisaj de fotografie Silvana Retter la CLIO
Sala Clio a găzduit recent vernisajul de fotografie al Silvanei Retter, artist-fotograf arădean, cu domiciliul în Germania, colega noastră de la Foto Club Pro Arad. „Dincolo de cuvinte”, așa cum este intitulată expoziția Silvanei, cuprinde 50 de fotografii, câteva dintre ele fiind premiate internațional. A fost un debut în ceea ce privește expoziția personală, artista fiind prezentă cu câteva fotografii la mai multe expoziții de grup în țări ca România, Germania, Austria, SUA, India, Elveția, Taiwan, Spania, Franța, Serbia, Rusia, Argentina etc. Cuvântul de deschidere l-a avut președintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc, alături de el aflandu-se domnul conf. dr. Stelian Acea de la Facultatea de Arte și Design din Timișoara și domnul Bujor Buda Președinte onorific al Pro Urbe. Copleșită de emoții, în fața unei asistențe foarte numeroase, Sala Clio fiind efectiv neîncăpătoare, Silvana a vorbit puțin, tocmai pentru ca publicul sa înțeleagă ce se află „Dincolo de cuvintele” ei. „Vă mulțumesc că îmi sunteți alături, în seara aceasta atât de specială pentru mine", a spus artista. „Îți mulțumim că ai ales Aradul, un oraș care pentru tine înseamnă întotdeauna acasă, pentru prima ta expoziție personală”, a spus Nelu Scripciuc în debutul vernisajului. Expoziția cuprinde trei mari teme: portrete, nud și landscape. Expoziţia „Dincolo de Cuvinte” – Silvana Retter poate fi vizitată în perioada 8-15 octombrie 2015. Evenimentul este susținut de FotoClubPro Arad și Complexul Muzeal Arad.
C. P.