Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

UTA face meci NUL în prima manşă a barajului cu Gloria Buzău; duminica viitoare, la Arad, se anunţă un meci de TOTUL sau NIMIC

Bătrîna Doamnă încheie la egalitate, 0-0, partida desfăşurată astăzi în compania Gloriei Buzău, contând pentru prima manşă a barajului de menţinere/promovare în Superliga. Astfel, partida decisivă care se va juca duminica viitoare la Arad, începând cu ora 21, pe Arena Francisc Neuman va fi una de TOTUL sau NIMIC.

UTA face meci NUL în prima manşă a barajului cu Gloria Buzău; duminica viitoare, la Arad, se anunţă un meci de TOTUL sau NIMIC
Comentează 0

Gazdele încep mai bine şi au prima ocazie în minutul 2, la şutul lui Dudu Sampaio care este respins de Hoxhallari. Replica UTA-ei vine în minutul 4, când Roger centrează, Postolachi trimite apoi în centru, mingea este respinsă de fundaşii Buzăului la  Rareş Pop, care trage, dar portarul Rusu respinge, balonul ajunge la Keşeru, care nimereşte însă bara.

Gloria are la rândul său o bună ocazie să înscrie în minutul 14. Olandezul Ubbink pierde în jumătatea proprie, balonul ajuge la Boiciuc, care șutează periculos din careu, dar nu nimereşte cadrul porţii. Boiciuc avea să îl învingă pe Iacob în minutul 18, după o fază de contraatac reuşită de elevii lui Mihalcea, însă golul este anulat din cauza poziţiei afară din joc în care s-a aflat atacantul în momentul în care a primit pasa. Atât jucătorii Buzăului, cât şi cei ai UTA-ei mai au câteva ocazii până la finalul primei jumătăţi, însă până la pauză scorul rămâne 0-0.

UTA, mai bună în repriza secundă, dar VAR-ul nu ne este prieten

În repriza a II-a UTA începe începtul cu încetul să-şi impună jocul. În minutul 50 Roger expediază un şut, care nu nimereşte cadrul porţii, iar 5 minute mai târziu începe o acţiune care este continuată de Ubbink și Vukcevic, în minutul 60, Roger trage din nou la poartă, pentru ca în minutul 64 elevii lui Mircea Rednic să rateze o ocazie mare prin nou intratul Raul Şteau care primeşte o centrare de la Vukcevic. Din şase metri juniorul UTA-ei trage însă peste poarta lui Rusu.

Minutul 64 este minutul în care vedem că VAR-ul judecă cu două măsuri în România, iar UTA nu este echipa care să primească penalty din faze similare cu cele care s-au soldat cu astfel de lovituri dictate împotriva sa. Deşi Wiktorski îl îmbinge clar pe Roger în careu, atât centralul, cât şi cei doi arbitri din Camera VAR decid să nu acorde 11 metri, că doar UTA nu este o echipă din Cluuuuj şi nici măcar din Piteşti.

Minutul 90+3 putea să aducă victoria pentru Bătrâna Doamnă. Din păcate Stahl nu reuşeşte să ajungă o minge trimisă spre propria poartă de un jucător advers, iar Rusu reţine la câţiva centrimetri de piciorul jucătorului nostru. Partida se încheie astfel cu scorul de 0-0.

Trăgând linie, UTA a părut o echipă mai sigură pe ea, nu a avut emoţii, ceea ce este şi normal având în vedere experienţa acumulată în Superliga, deşi au fost multe momente în care Gloria a fost la conducerea jocului. Astfel, cu câteva reglaje pe care antrenorul Mircea Rednic le va face cu siguranţă, returul de la Arad nu ar trebui să ne pună probleme prea mari, deşi, după cum scriam mai sus, este un meci de TOTUL sau NIMIC.

Echipele trimise pe teren

Dar să vedem echipele trimise pe teren de cei doi principali, Adrian Mihalcea, respectiv Mircea Rednic.

Gloria Buzău: D. Rusu – Oteliță,  Vîrtej (K. Marku), Wiktorski, Sălceanu – A. Lopez,  Trebotic– Dudu, Greu (Șuteu), Blejdea (Godwin) – Boiciuc. Pe bancă: Stoian – V. Alexandru, K. Marku, I. Fulop, Godwin, D. Lazăr, Șuteu, Uțiu, Ivan.

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, A. Chindriș, Hoxhallari, Abeid – R. Pop (Șteau) (Negoescu), Anton, Ubbink (Stahl), Roger Jr. – Postolachi (Otele), Keseru (Batha). Pe bancă: Kucher – Dobrescu, Isac, Batha, Negoescu, Stahl, Șteau, Barbosa, Otele.

Partida a fost condusă la centru de Andrei Chivulete, ajutat la cele două tuşe de Sebastian Gheorghe şi Andrei Constantinescu, arbitru de rezervă fiind Andrei Moroiță, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Iulian Dima și Vladimir Urzică. În ceea ce-i priveşte pe observatori, aceştia au fost: Liviu Ciuborariu şi Daniel Miodrag Mihai.

Sursa foto: Facebook UTA Arad

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite