Bătrâna Doamnă pierde în această seară şi este pe loc de BARAJ: UTA – Universitatea Craiova 1-2 (FOTO)
Ajunsă, în urma jocului rezultatelor pe poziţia a 13-a în clasamentul Superligii, cu doar 16 puncte, loc care duce la baraj, nu în play-off, Bătrâna Doamnă nu avea decât varianta victoriei în meciul din această seară, disputat pe Arena Francisc Neuman în compania CS Universitatea Craiova, echipa de pe locul 5, care avea înainte de începerea meciului 21 de puncte. Din păcate însă, UTA pierde cu 1-2, rămâne pe 13, iar Universitatea urcă până pe locul 4.
Având în vedere modul în care s-au desfăşurat ostilităţile, nici nu mai trebuie să mire pe nimeni că pe final, suporterii Bătrânei Doamne care au umplut din nou stationul pentru a-şi susţine favoriţii, au cerut DEMISIA antrenorului Poenaru.
UTA începe mai bine şi în primele 13 minute vine peste adversar, având câteva ocazii care prevestesc deschiderea scorului. În minutul 4, Cascini reia cu capul din careu, dar Arlauskis reţine. În minutul 12, iese la rampă Rareş Pop, juniorul de 17 ani al Bătrânei Doamne, care dă semne că se integrează din ce în ce mai bine în primul 11. Stahl centrează până la puştiul UTA-ei, dar şutul acestuia este deviat, şi mingea iese în afara terenului. În minutul 13, Aly Abeid deschide scorul, după o centrare venită din corner de la Rareş Pop. Asta, în condiţiile în care apărarea lui Rădoi respinge greşit, astfel încât Abeid trimite frumos din întoarcere în poarta oaspeţilor.
Din păcate însă, UTA pare să se mulţumească cu rezultatul, deşi era încă foarte devreme, şi cedează iniţiativa. De acum înainte, e rândul Craiovei să fie periculoasă. În minutul 18, Dobrescu încearcă să respingă o centreare, dar respinge greșit cu capul, astfel încât mingea lovește bara transversală. În minutul 25, Bancu centrează în careu, Crețu trage din prima, dar mingea nu nimereşte poarta lui Iacob. Vine însă minutul 45+1, când la o lovitură liberă executată foarte bine de Dan Nistor, Bairam este uitat liber în careu de apărarea arădeană şi înscrie cu capul fără să fie deranjat de nimeni.
UTA rămâne cu garda jos
În repriza secundă, UTA rămâne cu garda jos, ceea ce o va costa scump. Cu o echipă craioveană care vine peste noi, Paul Anton greşeşte grav în minutul 50, când faultează fără rost, vede al doilea galben şi este eliminat de pe teren. Cinci minute mai târziu însă, arădenii dau semne de revenire, Otele centrează bine pentru Pop, dar acesta nu reușește să ajungă la balon. În minutul 57 însă, conform cursului jocului, Craiova reuşeşte să înscrie, după o acţiune în care au fost implicaţi din nou Dan Nistor şi Bairam. Nistor găsește pasează pe culoar, iar jucătorul născut în Băileştiul lui Amza Pellea înscrie din 13 metri printre picioarele lui Iacob. UTA pare acum o echipă debusolată, iar acelaşi Bairam îl pune la încercare pe Iacob şi în minutul 62, dar portarul UTA-ei reuşeşte să reţină. În minutul 67, Postolachi este în faţa egalării, dar trage peste dintr-o poziţie foarte bună. Craiova mai are o ocazie în minutul 88. Markovic trage din prima din careu, dar din fericire pentru noi nu nimereşte poarta. Pe final, UTA se aruncă în atac, dar nu reuşeşte nimic remarcabil şi pierde toate punctele puse astăzi în joc.
Ei au fost protagoniştii partidei de astăzi
În cele ce urmează vă prezentăm echipele trimise pe teren de cei doi principali, Ilie Poenaru, respectiv Mirel Rădoi.
UTA: Fl. Iacob – Dobrescu (Keşeru), Erico, Benga, Abeid – Rareş Pop (Negoescu), Anton, Cascini (Fl. Matei) – Stahl (Batha), Postolachi, Otele (Jobello). Pe bancă: Balauru – Hoxhallari, Batha, C. Maxim, Fl. Matei, Negoescu, Cibi, Jobello, Keşeru.
Universitatea Craiova: Arlauskis – Screciu, R.Silva, Mitrea – Căpățână (Mateiu), A. Crețu (Roguljic), Nistor, Vătăjelu – Baiaram (Cîmpanu), Rivaldinho (Markovic), Bancu. Pe bancă: Lazar – Găman, Hanca, Mateiu, Vână, Cîmpanu, Roguljic, Florescu, Markovic.
Partida a fost condusă la centru de Andrei Chivulete, ajutat la cele două tuşe de Andrei Constantinescu şi Imre-Laszlo Bucsi, arbitru de rezervă fiind Florin Andrei, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Szabolcs Kovacs și Romică Bîrdeș. În ceea ce-i priveşte pe observatori, aceştia au fost Zoltan Szekely (FRF) şi Octavian Goga (LPF).
Foto: Lucian Ciobanu