Un septuagenar și-a dat foc la parterul Palatului Bohuș
Un nefericit incident a avut loc astăzi, pe strada Vasile Goldiș. Un bărbat și-ar fi dat foc în clădirea Palatului Bohuș.
Potrivit IPJ Arad, în dimineața de azi, în jurul orei 07:10, polițiștii arădeni au fost sesizați despre faptul că, în scara unui bloc din municipiu, un bărbat de 75 de ani și-ar fi dat foc.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenție, pentru salvarea victimei și stingerea incendiului.
A fost constituită o echipă operativă, pentru efectuarea cercetării la fața locului, în funcție de concluzii urmând a fi luate măsurile legale.
În această dimineață, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la deșeuri menajere, în scara unui bloc de locuințe din municipiul Arad, pe strada Vasile Goldiș.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
La sosirea echipajelor de intervenție, casa scării era inundată cu fum, iar la pătrunderea în interior a fost identificată și extrasă o victimă. Este vorba despre un bărbat care prezenta arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corpului, fiind în stare de inconștiență, însă cu semne vitale. Victima a fost preluată de către echipajul medical SMURD și transportată la spital de către echipajul SAJ.
Incendiul s-a manifestat la nivelul parterului casei scărilor, la deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ 2 mp, fiind stins prompt de către pompieri. Ulterior, cu ajutorul exhaustorului din dotarea autospecialei, s-a acționat pentru ventilarea încăperii.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații închise, iar cazul a rămas în atenția organelor abilitate pentru cercetări ulterioare.