Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un medic chirurg de la Spitalul Militar Focşani a murit după ce s-a împuşcat în cap

Medicul chirurg Horaţiu Carmen Colea, de la Spitalul Militar Focşani, care avea gradul de colonel, a fost găsit mort, duminică după-amiază, în garaj, în zona Doi Stejari dinFocşani. Era în jurul orei 15.00 când s-a anunţat că un bărbat a fost găsit împuşcat în cap. "Poliţiştii focsaneni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 56 ani a fost găsit împuşcat în garajul său. Se efectuează verificări în prezent", au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.

Un medic chirurg de la Spitalul Militar Focşani a murit după ce s-a împuşcat în cap
Comentează 0

La locul indicat au ajuns forţele de ordine şi un echipaj de la Ambulanţă, ocazie cu care s-a stabilit identitatea victimei: medicul militar Horaţiu Colea. Dat fiind că medicul este şi cadru militar, având gradul de colonel, ancheta nu a putut fi derulată de un procuror de la Vrancea, prin urmare, în Focşani a ajuns, după câteva ore, un procuror de la Parchetul Militar Iaşi.

În garaj a avut permisiunea de a intra, totuşi, echipajul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ), care nu a putut decât să constate decesul. Când echipajul SAJ a intrat în garaj, s-a constatat că Horaţiu Colea se împuşcase în cap. Practic, nu a avut nicio şansă de supravieţuire.

Potrivit unor surse, medicul Colea s-a împuşcat cu un pistol, pe care îl deţinea legal. El s-ar fi împuşcat în gură. De altfel, el ar deţine mai multe arme, fiind pasionat de vânătoare.  Informaţia că medicul Colea este persoană găsită în garaj a fost confirmată, potrivit monitorulvn.ro, de comandantul Spitalului Militar Focşani, colonelul Sorin Ivan, care nu a putut oferi alte amănunte, dar fiind că este o anchetă în curs de derulare.


Scrie un comentariu

trimite