Simpozionul „Acţiuni premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, în organizarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi Asociaţiei „Sever Frenţiu”
Sala „Regele Ferdinand” din cadrul Primăriei Arad a găzduit, zilele trecute, o manifestare ştiinţifică deosebită, cu un titlu incitant: „Acţiuni premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Asociaţia „Sever Frenţiu”. Evenimentul s-a încadrat în acţiunile pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” le organizează, în acest an, cu ocazia Centenarului Marii Uniri alături de colaboratorii săi: Inspectoratul Şcolar Judeţean, UAV, CJA şi Primăria Arad.
Simpozionul s-a bucurat de prezenţa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, ing. Adrian Cotoraci, preşedintele Asociaţiei „Sever Frenţiu”, Simona Stiger, inspector şcolar al ISJ Arad, Andrei Ando, director în cadrul CJA, istorici, cadre didactice şi cercetători din cadrul celor două Universităţi arădene, dintre care îi amintim pe prof. univ. dr. Marius Grec (UVVG) şi prof. univ. dr. Adrian Niţu (UAV), studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai UVVG.
Manifestarea a fost una deschisă către mediul învăţământului preuniversitar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad fiind un partener care a fost alături de organizatori, comunicări fiind prezentate şi de către elevi de la cele mai importante colegii ale Aradului – Colegiul „Moise Nicoară”, Colegiul „Vasile Goldiş” şi Colegiul „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal”. Lucrările prezentate, în timpul simpozionului, au abordat problematica Centenarului din perspectivă politică, economică, precum şi rolul pe care Aradul l-a avut în realizarea Marii Uniri. În cadrul manifestării a fost prezentat şi un film documentar care a acoperit perioada Marii Uniri şi importanţa pe care au avut-o Corifeii arădeni – Vasile Goldiş, Ioan Suciu şi Ştefan Cicio Pop în realizarea României întregite.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad, a subliniat: „Timp de două zile, la Arad, s-a desfăşurat un simpozion dedicat marelui eveniment care îl vom sărbători în acest an şi anume Centenarul Marii Uniri. Manifestarea a reliefat o serie de date despre rolul pe care corifeii Marii Uniri – Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu şi ceilalţi – l-au avut în organizarea evenimentelor dinaintea Adunării Generale de la Alba Iulia, în teritoriile pe care le-au condus, în cadrul Partidului Naţional Român şi a Consiliului Naţional Român Central, elemente care au determinat o antrenare a maselor populare din zona Aradului şi zonele limitrofe acestuia. S-a scos în evidenţă participarea masivă a naţiunii române care, de secole, aştepta eliberarea de sub dualismul austro-ungar. A fost un simpozion care prin elementele de noutate care au fost prezentate încununează bibliografia cunoscută până în prezent şi deschide noi valenţe cercetării ştiinţifice în acest domeniu al Centenarului României”.
„Au luat cuvântul şi reprezentanţii celor trei colegii pe care le-am invitat, vorbitorii prezentându-şi consideraţiile lor cu privire la măreţul eveniment de acum 100 de ani. Am dat astfel posibilitatea şi tinerilor să participe la lucrări, pentru a cunoaşte mai bine istoria Aradului, deoarece ei sunt generaţiile viitoare care ne urmează şi este necesar să cunoască istoria primei capitale politice a României – Aradul. Aspecte prezentate au surprins momente începând chiar de la activitatea economică de atunci până la participarea femeilor transilvănene în acea perioadă antemergătoare Unirii. Nu a lipsit prezentarea activităţii celor trei corifei ai Unirii, precum şi rolul efectiv al Aradului în perioada respectivă. Ne-am bucurat de participarea a peste o sută de persoane la simpozion şi cu această ocazie ţin să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, în mod special Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad”, a declarat ing. Adrian Cotoraci, preşedintele Asociaţiei „Sever Frenţiu”.
„Din păcate, România de azi nu mai cuprinde toate teritoriile care se uniseră la 1 Decembrie 1918 dar sperăm în continuare ca spiritul de solidaritate care a generat Marea Unire să caracterizeze societatea românească în zilele noastre. România de astăzi – o ţară care face parte din Uniunea Europeană – trebuie să înveţe de la aceasta că solidaritatea care a stat la baza Uniunii Europene va trebui să caracterizeze şi solidaritatea societăţii româneşti. Această manifestare se încadrează în şirul de manifestări pe care Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” le organizează, sau le sprijină în organizare, alături de autorităţi locale, centrale sau organizaţii non-guvernamentale. De altfel, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” este instituţia de învăţământ superior care are cel mai complex şi complet program de organizare a manifestărilor dedicate Centenarului şi lucrul acesta se datorează şi faptului că Aradul, în fond, este capitala politică a Marii Uniri. Aici a funcţionat Consiliul Naţional Român Central, cel care a organizat şi a decis ca Marea Adunare prin care toţi românii să spună un “Da” hotărât unităţii naţionale, să se desfăşoare la Alba Iulia. Aici au gândit, au trăit corifeii Marii Uniri – Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu – cei care şi-au imaginat România de după 1918”, a precizat prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Complexului Universitar de Studii Multiculturale şi Patrimoniale, din cadrul UVVG şi director al Muzeului Memorial Universitar „Vasile Goldiş”.
Daniel Albu