Ultimele stiri
Aproape de un prim succes extern
Tinerii reprezentanţi ai HC Beldmian au fost aproape, chiar foarte aproape, de un prim succes extern în CN de juniori III. Băieţii lui George şi Adriana Beldiman, cu un succes la activ în prima lor participare …
O nouă ediție a Festivalului Vinului, la Arad (VEZI PROGRAMUL)
O nouă ediție e Festivalului Vinului a fost programată să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână din luna noiembrie, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din județul …
E oficial! Creşte vârsta de pensionare pentru medici
Vârsta de pensionare pentru medici va creşte, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi.
Nici prin cap nu i-a trecut atunci că, dintr-un turist obișnuit, va deveni primul dealer autorizat! Povestea româncei care a adus parfumurile din deșert în România
A plecat într-o mini-vacanță în Emiratele Arabe Unite, la invitația unei prietene stabilite acolo. Nici prin cap nu i-a trecut atunci că, dintr-un turist obișnuit, va deveni primul dealer autorizat din …
Testul care îţi dezvăluie personalitatea. Ce vezi în această imagine?
Tot ce trebuie să faci este să răspunzi la întrebarea: ce ai văzut prima dată în imaginea de mai sus? Nu trebuie să te gândeşti prea mult, ci doar să răspunzi ce ţi-a venit prima dată în minte …
Străzile Nicolae Ştefu şi Mătăsari, în reparaţii
Primăria municipiului Arad continuă programul de reparaţii locale pentru străzile care necesită astfel de intervenţii, astfel încât circulaţia în zonele respective să se desfăşoare în condiţii …
Scandal între ministrul Muncii şi sindicalişti pe salariile românilor: "Să mai înveţe matematică"
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, lansează un atac fără precedent la adresa sindicatelor, în scandalul pe tema salariilor pe care le vor încasa românii. În replică, sindicaliştii îi …
Confesiunile bărbaților: 13 lucruri neobișnuite pe care bărbații le consideră atractive la o femeie
Bărbații au gusturi diferite în materie de femei și nu sunt arași de aceleași lucruri la o femeie. Pentru femei este destul de greu să își dea seama ce vor bărbații sau ce le place mai exact la o femeie. …
Halloween-ul sărbătorit la Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta” (FOTO)
Pânze de păianjeni, fantome înfricoșătoare, mâini însângerate și o atmosferă într-adevăr înspăimântătoare. O mulțime de vrăjitoare, vampiri, zâne, clovni, pisicuțe …
Un bărbat și o femeie, cu arsuri grave într-un incendiu la Chișineu-Criș
"În dimineața zilei de miercuri, în jurul orei 9,00, în localitatea Chișineu-Criș un bărbat de 64 a încercat să aprindă focul în sobă cu ajutorul unui lichid ușor inflamabil, însă …
11 pacienți cu afecțiuni urologice de litiază renală au fost operați joi și vineri în cadrul unui workshop organizat de către echipa medicală a Secției Clinice Urologie
11 pacienți cu afecțiuni urologice de litiază renală au fost operați joi și vineri în cadrul unui workshop organizat de către echipa …
Elevii de la Centrul Județean de Excelență Arad, invitați de Sergiu Bîlcea la Consiliul Județean Arad
Centrul Județean de Excelență Arad este o instituție educațională nouă, creată cu scopul de a sprijini, în mod gratuit, …
Monetăria Statului aniversează 155 de ani, printr-o expoziție în premieră la Arad
Regia Autonomă Monetăria Statului București marchează 155 de ani de existență printr-o expoziție inedită, deschisă în premieră …
Tarifele impuse de Trump provoacă haos pe piețele financiare. UE pregătește contramăsuri comerciale
Tarifele anunțate de Donald Trump au intrat oficial în vigoare miercuri, generând un val de reacții negative pe piețele financiare …
Rămas bun, profesor Pavel Belean
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a publicat pe site-ul instituției un mesaj în memoria celui care fost Pavel Belean, director …
România, din nou membră în Comisia de Statistică a ONU pentru un mandat de patru ani
România a obținut un nou mandat în prestigioasa Comisie de Statistică a Organizației Națiunilor Unite, revenind astfel în acest …
Expoziția „Istorie economică arădeană. Societăți pe acțiuni. Colecția Alois Weil”, deschisă la Complexul Muzeal Arad
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Asociația Culturală „Colecția Alois Weil” și în parteneriat cu Biblioteca …
China respinge noile amenințări tarifare ale lui Trump
Reacție fermă de la Beijing la anunțul liderului american China a transmis un mesaj categoric după ce președintele american Donald Trump a …
300 de ani de învățământ în limba germană în Aradul Nou
Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad împreună cu Forumul Democrat al Germanilor Arad și Cercul Cultural …
Prima victorie a echipei UAV în calificările pentru Campionatul Universitar de Fotbal
Primul meci și prima victorie pentru fotbaliștii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (antrenor: Claudiu Bulzan), în fața …