O nouă ediție a Festivalului Vinului, la Arad (VEZI PROGRAMUL)
O nouă ediție e Festivalului Vinului a fost programată să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână din luna noiembrie, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din județul Arad și din alte județe din vestul țării și artiști apreciați la nivel național.
Festivalul Vinului, ediția 2017, va avea loc în perioada 3-5 noiembrie, în Parcul Mihai Eminescu, din spatele Palatului Administrativ, unde pe lângă degustări de vinuri și produse specifice unei astfel de sărbători va fi și un program artistic cu muzică de petrecere și muzică ușoară.
Până acum, organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au confirmat prezența producătorilor Elite Wine (Șiria), Enoris (Arad), Cramele Miniș (Arad), Wine Reprezentative (Miniș), Kaiser Wein (Pâncota), Podgoria Diosig (Bihor), care vor oferi pentru degustare și vânzare vinuri albe și roșii, dar și must.
Pe lângă vinuri, participanții la festival vor mai putea să deguste o gamă diversă de brânzeturi, dar și produse tradiționale din județul Arad.
Totodată, în cele trei zile ale festivalului vor fi organizate spectacole artistice cu muzică de petrecere, muzică lăutărească și muzică ușoară, invitații speciali fiind Emi Drăgoi și taraful, Fanfara 10 Prăjini, Pro Consul și Cargo.
Programul concertelor:
Vineri, 3 noiembrie
Orele 17.00 – 18.00 – Recital Fanfara „Harmony Vest“
Orele 18.00 – 19.00 – Recital Lavinia Răducanu&Rromak
Orele 19.00 – 20.00 - Fanfara 10 Prăjini
Orele 20.00 – 21.00 – Ansamblul Rapsodia
Orele 21.00 – 22.00 Emi Drăgoi și taraful
Sâmbătă, 4 noiembrie
Orele 18.00 – 18.30 – Nova Band
Orele 18.30 – 19.00 Party Mix Band
Orele 19.05 – 19.35 – SlyStyle
Orele 19.40 – 20.40 Mario and The Teachers
Orele 20.45 – 21.45 Proconsul
Duminică, 5 noiembrie
Orele 17.00 – 17.45 – Fantazia
Orele 17.50 – 18.20 - Unity of Opposites
Orele 18.25-19.00 - Fly-B-Ton
Orele 19.05-19.55 - On the Edge
Orele 20.00-21.00 - Cargo