Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultima mișcare surpriză din Marea Britanie aruncă Brexit-ul într-un haos total

Guvernul Theresei May urma să se reunească luni pentru a analiza următorii pași în dosarul tot mai haotic al Brexit-ului. Mișcarea de luni din Parlament a dat peste cap toate planurile trasate la Londra și ar putea amâna pe termen lung ieșirea din UE.

Ultima mișcare surpriză din Marea Britanie aruncă Brexit-ul într-un haos total
Comentează 0

Planurile Theresei May de a supune la vot pentru a treia oară acordul cu UE, respins deja de două ori de deputați, au fost date peste cap de o decizie luată de speaker-ul Camerei Comunelor din parlamentul britanic.

John Bercow a decis că guvernul condus de Theresa May nu mai poate supune la vot încă o dată acordul pentru Brexit în actuala sesiune parlamentară, invocând o prevedere veche care spune că amintitul acord trebuie modificat pe fond.

Anunțul a venit cu doar 11 zile înaintea datei stabilite pentru ieșirea din Uniunea Europeană și a generat și mai mult haos într-o situație deja mult prea complicată.

Guvernul este acum nevoit să ceară liderilor UE amânarea ieșirii din Uniune, așa cum de fapt îl obligă o altă moțiune adoptată de Camera Comunelor pe 14 martie, aceeași Cameră care a exclus prin vot pe 13 martie varianta ieșirii din UE fără acord.

Diverse opțiuni, tot mai complicate, stau acum în mâna guvernului și a parlamentarilor.

Una dintre acestea ar fi un vot pentru ignorarea prevederii invocate de speaker-ul Camerei Comunelor, veche de 400 de ani, aducerea acordului în parlament, pentru a treia oară, și, eventual, votarea lui, în condițiile în care de data aceasta, mai mulți parlamentari au hotărât să îl susțină.

Totuși, în paralel, guvernul se pregătește să ceară în mod oficial UE o amânare a ieșirii din UE, care ar trebui să se producă pe 29 martie. Liderii UE se întâlnesc la finalul acestei săptămâni într-un summit care va aborda și această problemă.

Cât de lungă va fi această amânare rămâne de văzut, aceste lucru urmând să depindă de eventuala votare a acordului, de discuțiile dintre Theresa May și partenerii din UE și, în cele din urmă, de decizia acestora din urmă.

O eventuală prelungire de durată ar putea însemna că Marea Britanie va participa la alegerile europarlamentare din luna mai. Dar există și varianta în care o prelungire lungă ar putea avea o clauză de întrerupere bruscă, în cazul în care May obține susținerea acordului.

De remarcat totuși că, în paralel, diverse grupuri din parlament mai mizează încă pe ieșirea fără acord din Uniunea Europeană sau, dimpotrivă pe organizarea unui nou referendum care să conțină opțiunea rămânerii în UE.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite