Turneul Național „Orgile României”: Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici cântă la Arad, Vinga și Lipova
Locuitorii din Arad, Vinga, Lipova și Deva se pot delecta în această săptămână toridă ascultând în răcoarea bisericilor şi catedralelor concertele de orgă pe care le vor oferi muzicienii Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici, protagoniștii Turneului Național „Orgile României”, ajuns în zona Transilvaniei.
Cei doi muzicieni vor cânta în următoarele zile pe orgile din patru localități: la Arad (marți, 16 iulie), la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Vinga (miercuri, 17 iulie), la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”, Lipova (joi, 18 iulie), la Mănăstirea Sfânta Maria din Radna și la Deva (sâmbătă, 20 iulie), la Biserica Greco-Catolică „Immaculata”.
Turneul Național „Orgile României” a început la București, pe 7 iulie, la Catedrala Sfântul Iosif, au urmat două concerte pe orgile istorice de la Iași și Săbăoani (județul Neamț), apoi concertul de la Bistrița.
Un parcurs obositor, având în vedere condițiile climatice pe care le traversăm, însă cu multe satisfacții, spune organista Maria-Luisa Andrici. „Sunt extrem de entuziasmată să fac parte din turneul Orgile României și să împărtășesc, alături de Eduard, această experiență unică cu publicul din diverse colțuri ale țării. Mă bucur să observ că acest instrument devine din ce în ce mai vizibil și apreciat în România, iar publicul e tot mai numeros când vine vorba despre un concert de orgă. Atât la București, Iași și Săbăoani, cât și la Bistrița, bisericile au fost pline, iar energia oamenilor a fost cu totul specială”, mărturisește Maria-Luisa Andrici. Aceasta mai spune că acest turneu, în care a fost invitată pentru prima dată în acest an, o ajută să-și regăsească țara prin intermediul muzicii: „Este o adevărată plăcere să descopăr atâtea instrumente frumoase și diferite în bisericile din România. Fiecare orgă are propria sa poveste care contribuie la bogăția culturală a țării. Sper ca prin acest turneu să inspir cât mai mulți oameni să descopere și să aprecieze muzica de orgă și să se alăture în celebrarea acestui patrimoniu muzical deosebit.”
Programul turneului este alcătuit din lucrări pentru patru mâini și patru picioare ale compozitorilor Adolph Hesse și Denis Bédard, dar vor fi şi aranjamente pe teme de Johann Sebastian Bach sau Wolfgang Amadeus Mozart.
Catedralele și bisericile care dețin câte o regină a instrumentelor pe care au cântat și vor cânta cei doi muzicieni sunt Catedrala „Sfântul Iosif” (București - 7 iulie), Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” (Iași - 11 iulie), Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail Arhanghelul” (Săbăoani, județul Neamț - 12 iulie), Biserica Evanghelică (Bistrița - 14 iulie), Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” (Arad - 16 iulie), Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” (Vinga - 17 iulie), Mănăstirea Sfânta Maria din Radna (Lipova - 18 iulie), Biserica Greco-Catolică „Immaculata” (Deva - 20 iulie).
Turneul Național „Orgile României” se va încheia cu un concert pe 5 noiembrie la Ateneul Român din București.
Detalii pe www.orgileromaniei.ro
Spot video: Turneul Național Orgile României ediția a VI-a, iulie 2024 (youtube.com)
Program muzical:
1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Triosonata V în do major, BWV 529
2. Max Reger (1873-1916) – Toccata în re minor, op. 59, nr. 5
3. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Church Sonata no. 10 in F major, K.244
4. Adolf Hesse (1809-1863) – Fantezia în re minor op. 87
5. Gabriel Fauré (1845-1924) – Valse din suita Dolly op. 56
6. Enrico Bossi (1861-1925) – Scherzo în sol minor, op. 49, nr. 2
7. Sergei Rachmaninoff (1873-1943) – Polka Italienne
8. Denis Bédard (1950*) – Petite Suite: Introduction / Fanfare / Lied / Scherzando
Itinerar:
7 iulie – București, ora 20:00 - Catedrala Sfântul Iosif
11 iulie – Iași, ora 19:00 - Catedrala Romano-Catolică ” Sfânta Fecioară Maria, Regină”
12 iulie – Săbăoani, ora 20:00 - Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Mihail Arhanghelul”
14 iulie – Bistrița, ora 19:00 - Biserica Evanghelică
16 iulie – Arad, ora 20:00 - Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Anton de Padova”
17 iulie – Vinga, ora 19:30 - Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime”
18 iulie – Lipova, ora 19:00 - Mănăstirea Sfânta Maria din Radna
20 iulie – Deva, ora 19:00 - Biserica Greco-Catolică ”Immaculata”
5 noiembrie - București - Ateneul Roman
Partenerii Turneului Național ”Orgile României”
Partener principal: BRD Groupe Société Générale
Cu susţinerea: Alliance Healthcare
Partener de tradiție: JTI
Partener: The Culture Club
Sponsori : AQUA Carpatica, Purcari
Parteneri culturali : Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România
Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte,
Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro , Angelus TV,
Enarmonia.
Parteneri culturali: Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, Catedrala „Sfântul Iosif“ şi Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti prin Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice şi patrimoniu, Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean din Deva, Biserica Greco-Catolică „Immaculata”, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Centrul Municipal de cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” şi Primăria Vinga.
Biografii
Eduard Antal, născut în 1992, organistul-titular al catedralei romano-catolice Sfântul Iosif din București și managerul de proiect al Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, este o prezență activă în lumea muzicii clasice.
Absolvent al ciclurilor de licență și de master în specializarea orgă la Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, Eduard continuă călătoria sa academică ca doctorand, avându-l drept coordonator pe profesorul și compozitorul Dan Dediu.
Eduard a reprezentat UNMB în proiectul „Young Musicians – Ambassadors of the National University of Music Bucharest” și s-a evidențiat ca laureat al Concursului național de interpretare „Ada Ulubeanu” în anii 2019 și 2020, primind și prestigiosul premiu „Franz Xaver Dressler” pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de orgă.
Recunoașterea performanțelor sale remarcabile a fost subliniată prin acordarea bursei de excelență din partea UNMB în 2018, iar în perioada 2017-2018 a fost bursier al Fundației „Principesa Margareta a României”, în cadrul programului „Tinere Talente”.
Eduard a susținut recitaluri ca solist în diverse țări precum Elveția, Polonia, Italia, Ungaria, Turcia, și în orașe importante din România, contribuind la promovarea muzicii de orgă într-un spectru internațional. Din anul 2020 realizează o incursiune în peisagistica instrumentelor de pe teritoriul României, concertând în cadrul Turneului național „Orgile României”.
Participând la festivaluri notabile la nivel național și internațional, precum SIMN, Festivalul Internațional de Orgă București, Organ Nights, Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, Eduard a confirmat abilitățile sale artistice și pasiunea pentru muzică.
Colaborările sale includ apariții ca solist alături de Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio, Filarmonica Arad, și numeroase colaborări cu Filarmonica „George Enescu” din București, Corul Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, precum și orchestrele Universității Naționale de Muzică din București: „Universitaria”, „Concerto” și „BAROCkerii”.
De asemenea, Eduard este bursier al Institutului Cultural Român, la Paris, cu bursa „George Enescu” la Cité Internationale des Arts ceea ce îi oferă oportunitatea de a-și îmbogăți experiența artistică la nivel internațional. Eduard Antal continuă să îmbine virtuozitatea sa muzicală cu devotamentul față de promovarea și evoluția artei organistice în România și în afara ei. Mai multe detalii despre artist pe https://eduardantal.ro/
Maria-Luisa Andrici s-a născut la data de 14 octombrie 1999, în localitatea Verona din Italia. A început studiul pianului la vârsta de 5 ani, un an mai târziu câștigând premiul I la categoria ei de vârstă, în cadrul Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Carl Czerni” din Piatra Neamț. A absolvit Colegiul Național de Arte „Octav Bancilă” din Iași, clasa de pian, prof. Alexa Claudia.
Drumul său muzical s-a conturat prin participarea activă la olimpiade, masterclass-uri și concursuri atât la nivel național, cât și internațional. În vara anului 2022, a finalizat studiile de licență la „Universitatea Națională de Muzică București”, specializarea orgă, sub îndrumarea domnului profesor Dan Racoveanu. Pe parcursul celor patru ani de studenție, a susținut concerte de orgă, iar în 2020 a fost laureată a Concursului Național de Interpretare „Ada Ulubeanu”. În perioada 16-18 mai 2022, a participat la Masterclass-ul susținut de organistul Jean-Baptiste Robin în cadrul Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae ediția a II-a.
Maria-Luisa Andrici și-a finalizat studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică București, specializarea orgă, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, iar din iunie 2024, este absolventă a Conservatorului din Lugano, Elveția, unde a urmat programul de studii „Master of Arts in Music Performance” sub îndrumarea profesorului Stefano Molardi. Dincolo de pregătirea muzicală, Maria-Luisa a dorit încă de mică să își pună talentul în slujba oamenilor. Este una dintre promotoarele proiectului „Să dăruim iubire”, implementat în 2009 pentru a veni în sprijinul copiilor din deșertul Chalbi, Kenya. Prin evenimente, recitaluri, turnee și concerte vocale și instrumentale în țară și în alte părți ale lumii, a contribuit la conștientizarea și ajutorarea acestor copii.