P(r)oza zilei:  Dragostea din t(r)ei ... sau blestemul Sfântului Nepomuk

Dragostea dintre cei trei boschetari Codamin, Oanea și Olanda funcționa asemenea mai tuturor menajelor din lumea asta, când cu bune, când cu rele, când cu zile însorite, când cu zile mai ploioase.

Numai că pentru cei trei, în calitatea lor de oameni fără adăpost, starea vremii avea o importanță mai mult decât metaforică. Dar, har Domnului, fiind ei obișnuiți să ceară puțin de la viață, își plimbau existența împingând mulțumiți un cărucior pe străzile orașului, unde nu era zi în care să nu fie miluiți de către generoșii trecători.

Ba, de la o vreme, Oanea și Codamin băgaseră de seamă că, în zilele ploioase, în care intrau ei în Biserica Catolică din centrul Aradului, să se mai încălzească și să-și usuce hainele, lipindu-se de calorifer și se rugau și la Sfântul Nepomuk din apropiere - cel care știa ce-i umezeala, că doară fusese el însuși aruncat de viu în râul Vltava și acum îi privea de la înălțimea statuii, staturii și experienței sale - ei bine, în acele zile arădenii se arătau parcă mult mai darnici cu cei trei oameni ai străzii, ca și cum sfântul i-ar proteja cumva de sus.

Așa că până la urmă își făcuseră un obicei din a veni în fiecare dimineață și a rosti o rugăciune la picioarele statuii sfântului protector.

Olanda însă, protestantă ferventă, ca mulți credincioși din Țările de Jos, nu a vrut nici în ruptul capului să pășească vreodată în lăcașul de cult romano-catolic, ci-i aștepta, tăcută ca de obicei, în gangul de la magazinul PROFI.

Normal, cei doi prieteni nu s-au supărat pentru atâta lucru pe ea, ci au etichetat-o scurt, atunci când mi-au povestit întâmplarea:

- Ce vreți, minte de muiere?!

Însă, ce folos că treaba cu cerșitul începea să meargă ca unsă toată ziua, dacă seara aducea Satana un zdrahon de boschetar din Micălaca, un spân cu părul roșu și piercing în limbă și care, fără a sta prea mult la tocmeală cu ei, le lua toată agoniseala, amenințându-i că, dacă nu-i dau lui toți banii, o să le-o răpească pe biata Olanda ?!

Așa că, după două, trei săptămâni de teroare, în care au fost devalizați sistematic de către căpcăun, Oanea și Codamin s-au dus mânioși la Catedrală și, în fața Sfântului Nepomuk, au început să-l blesteme pe agresor si să-l roage pe sfânt să-l omoare pe spânul cel hrăpăreț.

Numai că, în timp ce proferau ei anatemele, mi-a mărturisit, cu gura lui, Codamin, a simțit cum pielea de pe piciorul stâng începe să-i crape, așa cum plesnește în toate direcțiile o oglindă lovită cu piatra, iar lui Oanea o mâncărime insuportabilă a început să-i ardă mâinile.

Și, în scurt timp piciorul lui Codamin s-a umplut peste tot de eczeme iar Oanea nu mai putea să își țină mâinile decât cu degetele răsfirare, atât de tare îl usturau, atunci când atingea un deget de altul.

Așa că din ziua aceea nu au mai pus piciorul în Catedrala Catolică, ci s-au dus direct la ”concurență”, adică la bisericuța ortodoxă  a carismaticului părinte Ștefan, din curtea Academiei Teologice și i-au povestit cele întâmplate. Impozantul preot i-a spovedit, după canonul ortodox, pe amândoi odată sub patrafir, apoi a făcut peste ei trei cruci mari, de dezlegare a vrăjilor papistășești, sau, mă rog, dacă doriți, de tăiere a corzilor energetice negative induse de blestem și, ca un curcan ocrotitor, i-a luat imediat sub aripa lui iubitoare pe cei doi fii risipitori și i-a trimis, însoțiți de o măicuță, la cabinetul dermatologic al doctorului Dan Stoica din Aradul Nou, să îi vindece.

După investigațiile de specialitate, făcute de pedantele asistente în laborator, medicul a citit rezultatele și, luând o postură teatrală, de actor patetic, deprins să fie cât mai expresiv, după cum îi cereau rolurile din filmele melodramatice în care juca alături de pictorul-regizorul-actorul Dan Merișca, i-a declamat solemn lui Oanea, că o să-l poată face sănătos, scăpându-l de psoriazis, dacă acesta îi jură pe Olanda, că de acum înainte o să se lepede pentru totdeauna de (MA)MONA ... ceea ce Oanea, prins în corzile sorții, a fost nevoit să încuviințeze, dând din cap și înghițând noduri seci! Cât despre Codamin, doctorul a ridicat tragic din umeri și, citind încă odată rezultatul analizelor, a mărturisit cu mâna pe inimă (și privirea spre Cer!) că încă nu a întâlnit o asemenea boală în lunga lui carieră medicală, ba nici măcar în filme.

Și, într-adevăr, peste câteva săptămâni piciorul lui Codamin s-a cangrenat cu totul și bietul om a fost împins cu căruciorul de către Oanea (care se vindecase în mod miraculos, de când nu mai consuma spirtul sanitar MONA) și de către Olanda până la UPU (Unitatea Primiri Urgențe) a Spitalului Județean Arad.

Aici preaîncercatul nostru Codamin a fost consultat de către un tânăr medic de gardă, care i-a spus franc în față că va trebui să i se amputeze a doua zi piciorul stâng, așa că ar face bine să-și anunțe aparținătorii, dacă are cumva. Atunci Codamin a mormăit ceva neinteligibil în barbă și, sprijinindu-se în cârje, a ieșit mai mult târându-se prin poarta din spate a spitalului și a rugat un trecător să-i comande un taxi, care să-l ducă până la Podul Traian. Pe pod a mai fumat o ultimă țigară, lipit de balustradă, apoi și-a făcut cruce, borborosind rapid un ”Doamne, iartă-mă!” și s-a aruncat în Mureș.

Rămași numai ei doi, Oanea și Olanda au alergat din nou, speriați, la părintele Ștefan, carele i-a blagoslovit prompt cu o garsonieră, pe undeva pe lângă Piața Obor.

În sfârșit lucrurile păreau să-și fi intrat în matcă, cei doi își trăiau povestea lor de dragoste târzie și cerșeau dimineața la Obor și munceau ziua prin grădinile din Cartierul Pârneava, până ce într-o bună zi (care numai bună n-a fost !!!) s-au pomenit peste ei cu spânul cel cu părul roșu (și piercing în limbă!) și care, nemulțumit că Oanea nu mai plătise de atâta vreme birul (sau taxa de protecție, dacă vă place mai mult) a luat-o de la el pe Olanda.

Atunci Oanea a văzut, din nou, roșu înaintea ochilor, s-a dus direct la magazinul Non-Stop de peste drum de Catedrala Catolică, și-a cumpărat o sticlă de MONA, singura femeie din lumea asta ce nu l-a părăsit pe el niciodată, și, scărpinându-și mâinile, care începeau să-l usture iarăși, a adunat apoi toate păpușile Olandei și le-a pus pe pat și a dat foc garsonieriei.

P(r)ozeur: Vasile de Zarand

UPDATE: A doua zi Biroul de Presă al Poliției Arad dădea un comunicat, din care reieșea că se pare că un om al străzii ar fi fost găsit înecat în lac la Pădurice, ținând strâns în brațe o sticlă pe care scria (sigur!) MONA !

(Povestire din ciclul ”Recepționier la Hotel POMENIREA”)