Condamnat la închisoare cu suspendare, după ce și-a înjunghiat prietenul de pahar
Și-a înjunghiat prietenul de pahar în spate și în mână, într-o parcare de pe DN7. Bărbatul, de loc din județul Argeș, a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
Astfel, fiind audiată în cursul urmăririi penale, persoana vătămată a arătat că în data de 15.07.2024, în jurul orei 21:00, a fost înjunghiată cu un cuţit de bucătărie în spate şi în mâna stângă de către inculpat după ce au consumat împreună băuturi alcoolice în parcarea de autocamioane DAF de pe DN7 .
Aceste împrejurări au fost confirmate de martor, acesta declarând că între inculpat şi persoana vătămată a existat o altercaţie fizică, ambii aflându-se în stare de ebrietate. Acesta a observat că cei doi s-au îmbrâncit, iar ulterior a constat că persoana vătămată avea o leziune care sângera la mâna stânga şi o altă rană care sângera în zona spatelui, motiv pentru care a apelat SNUAU 112.
Fiind audiat în calitate de suspect şi de inculpat, bărbatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că sursa conflictului a fost reprezentată de remarcile cu tentă sexuală făcute de persoana vătămată la adresa unei minore. Pe fondul discuţiei în contradictoriu purtate pe marginea acestui subiect, inculpatul a lovit cu pumnul persoana vătămată, iar la un moment dat, din cauza ameninţărilor proferate de către aceasta din urmă, s-a simţit în pericol, astfel că a înjughiat-o cu un cuţit de bucătărie.
Persoana vătămată prezenta la momentul examinării o plagă situată pe antebraţul stâng şi o plagă situată subscapular stânga, ambele putând fi produse prin lovire directă cu un corp tăietor-înţepător la data de 15.07.2024, fiind necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cât şi din procesul-verbal de cercetare a faţa locului din data de 16.07.2024 din care rezultă că a fost ridicat de la inculpat un cuţit marca „Royalty”, de aproximativ 20 cm, cu lama de aproximativ 9 cm.
În jurul orei 22:00, în timp ce se afla pe terasa Market Caffe din parcarea de autocamioane DAF de pe DN7, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a înjughiat-o cu un cuţit în spate şi în antebraţul stâng pe persoana vătămată, cauzându-i acesteia leziuni trumatice pentru vindecarea cărora au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovirea sau alte violenţe,
Judecătoria Arad l-a condamnat inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni ani închisoare şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Instanța impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituțiile din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în Pitești, pe o perioadă de 80 zile.
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei în regim de detenție.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu a pretins nicio sumă de bani, ca daune morale.