Trei oameni au ajuns la spital din cauza unui începător vitezoman. A intrat într-un autobuz VIDEO
Inconştienţa unui tânăr de 19 ani din Iaşi putea duce la o tragedie. Împreună cu un prieten, acesta a plecat la plimbare cu maşina însă a călcat prea tare pedala de acceleraţie deşi are permisul de doar câteva luni.
Tânărul șofer a pierdut controlul volanului, s-a izbit de un autobuz plin cu călători, pe care l-a proiectat apoi într-un autoturism. Trei persoane au ajuns la spital, una fiind în stare gravă. Doar norocul a făcut ca oamenii din autobuz să scape nevătămaţi.
Cei trei şoferi implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative. Isprava tânărului a ajuns acum în faţa anchetatorilor, iar în curând acesta va fi tras la răspundere.
Sursa romaniatv.net