Un tunisian care a intrat ilegal în Spațiul Schengen, a fost depistat de polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, un cetățean din Tunisia care a intrat ilegal în Spațiul Schengen.
În data de 12.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei.
În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român, alături de care călătorea în calitate de pasager un cetățean străin.
La momentul verificărilor, s-a constatat faptul că pasagerul nu figurează ca fiind intrat legal în România, sens în care persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat pasagerul ca fiind cetățean din Tunisia, în vârstă de 26 de ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățeanul străin și trafic de migranți pentru cetățeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate.