Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Copiii sub 14 ani vor putea avea cărți de identitate

Copiii sub 14 ani vor putea beneficia, începând din 2 iunie, de cărți electronice de identitate a anunțat joi Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, scrie stiripesurse.ro, care citează Mediafax.
 

Copiii sub 14 ani vor putea avea cărți de identitate
Comentează

Reprezentantul Executivului a precizat că prevederea face parte dintr-un pachet de trei hotărâri de guvern adoptat în ședința de joi a Guvernului. Acestea „închid tot cadrul normativ, care va face posibilă, o declanșare foarte rapidă a eliberării cărților de identitate electronică”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că s-a renunțat la vârsta minimă de 14 ani de la care o persoană putea obține documentul electronic de identitate.

„Și o primă noutate, dacă vreți, din 2 iunie 2025, carte electronică de identitate va putea fi eliberată și pentru copii de sub 14 ani. Era până acum un prag psihologic: la 14 ani am buletin. Ei bine, această carte electronică de identitate poate fi eliberată și pentru copiii mai mici de 14 ani, pentru o libertate mai bună de circulație, în primul rând, și de identificare atunci când beneficiem de libertatea de circulație din zilele noastre”, a mai spus reprezentantul Executivului.

Mihai Constantin a precizat, ca răspuns la una dintre întrebările jurnaliștilor, că documentul poate fi eliberat chiar de la nașterea copilului, dar că părinții sunt cei care decid dacă solicită un astfel de document de identitate.

Intrați AICI pentru detalii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite