Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Conducea un autoturism în baza unui permis fals, dar a fost depistat de polițiștii de frontieră de la Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, un cetățean bulgar care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.

Conducea un autoturism în baza unui permis fals, dar a fost depistat de polițiștii de frontieră de la Nădlac
Comentează

În data de 12.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Germania, condus de către un cetățean bulgar.

La controlul specific, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Polițiștii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana nu deţine permis de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Scrie un comentariu

trimite