Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Traian Băsescu, primul interviu după condamnarea fratelui său: Suspectez o înscenare. Cum s-a IMPLICAT în dosar

Traian Băsescu a vorbit marţi seară, despre condamnarea fratelui său, Mircea Băsescu, în dosarul de trafic de influenţă. Fostul preşedinte consideră că fratele său este victima unei înscenări.

Traian Băsescu, primul interviu după condamnarea fratelui său: Suspectez o înscenare. Cum s-a IMPLICAT în dosar
Comentează 0

Traian Băsescu a declarat că se aştepta la alt verdict în cazul de trafic de influenţă al fratelui său, Mircea Băsescu.

"Am primit cu surprindere sentinţa. Mă aşteptam la alt verdict. E o decizie a instanţei şi mă supun ei. Eu, personal, suspectez o înscenare. N-am să fac comentarii despre cine şi cum a făcut-o. O instanţă a pronunţat o sentinţă grea. Mircea trebuie să demonstreze la Curtea de Apel că e nevinovat", a precizat Traian Băsescu.

Liderul Mişcării Populare prezentat un document din dosarul fratelui său, o sesizare pe care ar fi făcut-o Mircea Băsescu către procurorul general privind presiunile care se făceau asupra lui din partea clanului Bercea şi a explicat că i-a informat pe şefii SRI despre presiunile asupra fratelui său.

"Este un document la dosar, un fax transmis procurorului general în 2 martie 2011, în care scria: «în ziua de 20 februarie 2011, la 20.30, când am ajuns acasă mă aştepta soţia lui Bercea Mondial cu două femei îngrijorate de soarta tatălui şi sotului. Doreau să le ajut. Le-am explicat ca nu am cum sa le ajut. Acest lucru se intampla pe intuneric. A doua zi m-am oprit la IPJ Constanta. l-am informat pe seful IPJ despre vizită. Azi, 2 martie 2011, la 4.45 dimineata, am fost trezit din sonmn de aceleasi musafire care pareau ca nu stiu ca Anghel are proces, dar parea ca eu pot rezolva aceasta problema. Le-am explicat din nou ca nu pot si au plecat dupa 15 minute spre Slatina». Documentul e transmis in 2 martie 2011, iar procuror general era Kovesi", a spus Traian Băsescu.

Fostul preşedinte a explicat că i-a cerut fratelui său să trimită informarea şi la procurorul general. "Pe 2 martie am chemat şefii SRI, pe Maior şi Coldea, si am informat despre presiuni. A doua zi au fost pusi sub ascultare familia Bercea si Marian Capatana, ascultare telefonica si ambientala, iar din acele ascultari de la Slatina rezulta ca altcineva se ocupa de trafic de influenta. Eu am alertat SRI pentru că exista un risc", a explicat Traian Băsescu.

"Cred că toată povestea e înscenare. Un om care avertizează instituţiile statului despre ceea ce i se poate întâmpla, nu putea ajunge în situaţia aceasta. Cel care sesizează instituţiile statului, apoi ia bani... Veţi vedea acuzaţii de trafic de influenţă în timp ce Bercea Mondial se afla la Tribunalul Slatina", a precizat fostul şef de stat.

Sursa romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite