FOTO | Băsescu, pentru prima dată la Arad în tabără opusă finului Falcă, la lansarea candidaților PMP
Fostul președinte Traian Băsescu a participat, duminică, la lansarea candidaților PMP Arad pentru alegerile locale. A fost pentru prima dată în orașul condus de finul Gheorghe Falcă alături de o tabără adversă acestuia, el asistând la discursuri foarte critice la adresa primarului PNL (fost PDL), scrie News.ro într-un reportaj.
Traian Băsescu și-a făcut apariția într-o sală a Expo Internațional Arad cu zece minute după ora stablită, adică 16,00, iar organziatorii s-au grăbit să încuie porțile de acces în curte cu lanțuri, astfel că alți întârziați, precum ziariști, au avut dificultăți să ajungă la eveniment. Agenții de pază au fost așteptați pentru a desface lanțurile de pe porțile metalice. ”Ați întârziat”, le-au atras atenția ziariștilor, care au replicat arătând că și Băsescu a întârziat.
”Probabil, le e frică să nu fugim înainte de discursul șefului”, a spus ironic unul dintre participanții întârziați care s-a strecurat pe poartă alături de ziariști.
Băsescu și invitații au ascultat câteva discursuri ale unor candidați la primării din județ care susțin că n-au mai făcut politică până acum.
A aplaudat criticile la adresa finului
Printre cei care au vorbit a fost și candidatul PMP la Primăria Arad, pastorul Samuel Caba, fost membru PDL și, mai apoi, PNL. Acesta a fost foarte critic la adresa contracandidatului său în funcție, fostul coleg de partid Gheorghe Falcă.
Aflat pe un scaun de pe scenă, nașul lui Falcă, Traian Băsescu, a zâmbit larg la fiecare critică, fiind pentru prima dată la Arad în tabără adversă primarului.
Caba a criticat nivelul ridicat al taxelor locale din Arad, ”starea de faliment” în care ar fi ajuns ștrandul Neptun, cel mai mare din țară, sub adimistrația Falcă, lipsa locurilor de parcare din oraș și felul în care au fost realizate pistele de biciclete, care ”nu sunt altceva decât niște tatuaje pe asfalt”.
La finalul discursului în care Caba l-a atacat pe Falcă, nașul Băsescu a aplaudat intens, alături de întreaga sală. Alături și de socrul lui Gheorghe Falcă, fostul vicepremier Gheorghe Seculici, care, în calitate de președinte al Camerei de Comerț (administratorul Expo Internațional Arad), a fost gazda evenimentului politic și a stat în prezidiu alături de liderii PMP.
Fără panseluțe și borduri
Băsescu a fost invitat să vorbească în fața sutelor de membri și simpatizanți PMP prezenți. ”Vă rugăm să ne însuflețiți cum numai dumneavostră știți!”, i s-a adresat Florin Remețan, liderul județean PMP, președintelui partidului.
După îndelungi aplauze, Băsescu le-a cerut candidaților să fie cât mai credibili în fața electoratului și să nu se lanseze în ”promisiuni fanteziste”, amintind că și la București au fost promise autostrăzi peste blocuri de 15 etaje. A mai spus că electoratul nu trebuie cumpărat cu panseluțe și borduri, ci mai curând cu gazon, pentru că ”împiedică praful să se ridice în aer”.
”Mi-aș dori mult ca administrațiile noastre să nu folosească florile pentru a lua ochii oamenilor (...) Să știți că cine pune lalele, are o problemă cu comisioanele”, a spus Băsescu.
Banc sau propunere serioasă?
Dacă la începutul reuniunii liderul județean afirma că are speranțe pentru un scor electoral cu două cifre, ”care poate va începe cu 2”, Băsescu nu s-a mulțumit cu atât și a atras atenția că în luptă se pornește cu mentalitatea de învingător.
Liderul PMP a depănat amintiri din campaniile pe care le-a câștigat de-a lungul timpului, încercând să le insufle candidaților din Arad încrederea că vor câștiga.
”Niciodată nu am intrat în competiție cu gândul că voi fi pe locul doi. Când intri, intri să o câștigi. Mentalitatea de câștigător trebuie să-l caracterizeze pe orice om care intră într-o competiție”, a spus fostul șef al statului, care și-a presărat discursul cu glume și bancuri.
Una dintre afirmațiile sale nu a putut fi încadrată de către participanți la nicio categorie: ”Poate vă gândiți să candidați pe lista noastră de consilieri, domnule Seculici”, s-a adresat, la un moment dat, lui Seculici, socrul primarului Falcă, aflat pe scenă. Au urmat râsete, dar și aplauze.
Întrebat de jurnaliști cum va răspunde invitației, Seculici a spus că deocamdată consideră doar că i s-a făcut o propunere și a precizat că nu este membru PMP.
Băsescu și-a părăsit audiența după aproximativ o oră, însă la ieșire a fost reținut de către zeci de persoane care au dorit să-și facă o fotografie cu liderul PMP. Cei mai mulți erau candidați, care au mărturisit că au nevoie de fotografii pentru posterele electorale.
Sursa: News.ro