Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Trafic crescut cu 150% la frontieră, de Paști

De Sărbătorile Pascale, traficul a crescut în punctele de trecere a frontierei, dar nu s-au înregistrat evenimente deosebite, potrivit Poliției de Frontieră. 

Trafic crescut cu 150% la frontieră, de Paști
Comentează 0

 Aproximativ 4.200 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră.

A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Acolo unde situația a impus-o au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control aflate în dotarea polițiștilor de frontieră.

Astfel, în perioada 22-24 aprilie, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control peste 500.000 de persoane, cetățeni români și străini şi aproximatic 120.000 de mijloace de transport, atât la intrarea în țară, cât și la ieșire.  Comparativ cu perioada Sărbătorilor Pascale ale anului trecut, în acest an s-a constatat o creștere semnificativă a tranzitului de persoane și turisme, cu peste 150%, iar în urma măsurilor dispuse, traficul călătorilor prin punctele de trecere ale frontierei s-a desfăşurat cu operativitate.

În acest an, cea mai tranzitată frontieră a fost cea aeriana pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 200.000 de persoane, precum și cea cu Ungaria cu peste 140.000 de persoane și 54.000 de mijloace de transport.

În continuare, se recomandă participanților la traficul transfrontalier să utilizeze toate punctele de trecere și să verifice situaţia traficului prin aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Nu în ultimul rând, în urma misiunilor derulate în zona de competenţă poliţiştii de frontieră au constatat, în această perioadă, aproximativ 115  fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, la regimul frontierei de stat și nu au permis intrarea în ţară a 70  de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.


Scrie un comentariu

trimite