Toți românii trebuie să aibă grijă la FACTURI! Furnizorul de gaze poate cere înapoi compensarea acordată în facturile trecute!
Facturile de gaze dau mari bătăi de cap românilor. În ultima vreme, au apărut cazuri în care furnizorii cer înapoi clienților casnici reducerile din compensare pe care le-au acordat în lunile trecute.
Toți românii trebuie să aibă grijă la FACTURI! Un român s-a trezit cu ”ajustarea compensării” în ultimele facturi. Acestuia i s-a cerut returnarea sumelor primite drept compensare în lunile trecute în facturi.
Începând cu 1 noiembrie este intrată în vigoare legea de compensare a facturilor de gaze și energie electrică, alături de cel de plafonare a prețurilor. Astfel, în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie, furnizorul de gaze, de exemplu, trebuie să reducă factura clientului casnic cu 33% din valoarea “gazului marfă” consumat , adică cel fără tarife de rețea și taxe. În februarie și martie, compensarea a fost ridicată la 40%.
Pe lege, compensarea se acordă doar în limita unui plafon de consum lunar, la care se ajunge înmulțind un consum zilnic cu numărul de zile facturate din fiecare lună. Dacă el este depășit, nu se acordă nimic. La momentul de față, la gaze, relevante sunt plafoanele de consum din noiembrie (54,97 kwh/zi), decembrie (77,6 kWh/zi) și ianuarie (89,11 kWh/zi) pentru ce s-a consumat în februarie nu a fost încă, în general, facturat, spune economica.net.
În cazul în care, pe baza indexului autocitit de client și trimis furnizorului, sau pe baza consumului estimat din convenția de consum, sau pe cel estimat de distribuitor și transmis furnizorului în lipsa convenției sau a autocitirii , a rezultat un consum sub pragul pentru care se acordă compensarea, furnizorul a acordat-o. Însă, dacă, ulterior, atunci când se face citirea contorului rezultă că, de fapt, consumul real a fost mai mare, furnizorul cere banii înapoi de la client în următoarea factură.
Sursa: romaniatv.net