TICHETE DE MASĂ 2019. Veşti proaste pentru bugetari, ce a decis Guvernul în legătură cu indemnizaţia de hrană
Indemnizaţiile de hrană pentru personalul din cadrul instituţiilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială nu se vor lua în calcul la determinarea limitei de 30% privind sporurile, a decis, marți, Executivul.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, modificarea legislativă se impunea deoarece, în condiţiile în care indemnizaţia de hrană se includea în procentul de 30% stabilit prin dispoziţiile legale, personalul din sistemul sanitar nu ar putea beneficia de acest drept individual salarial stabilit prin lege, având în vedere că prin lipsa acestei măsuri s-ar depăşi procentul stabilit la nivel de ordonator principal de credite.
Astfel, în acest sens, art. 36 alin. (1) din OUG nr. 114/2018 a fost completat cu un nou alineat (11), cu următorul cuprins: „Cuantumul indemnizaţiilor de hrană acordate conform alin. (1) personalului din cadrul instituţiilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare".
Scoaterea acestei indemnizaţii din plafonul de 30 la sută a fost una dintre revendicările sindicaliştilor din sistemul sanitar, astfel încât să nu le scadă veniturile.
Sindicaliştii au, însă, şi alte revendicări de natură salarială şi legate de sporuri. Federaţia Sanitas a anunţat pichete de protest începând din acestă săptămână şi miting în Capitală în 4 aprilie, iar Federaţia Solidaritatea sanitară anunţă că ar putea organiza proteste în perioada 25 – 28 februarie.