Invitat să participe cu piesele sale la Festivalurile Naționale de Teatru de la București, Brașov, Timișoara, precum și la Festivalul Național al Companiilor Independente și al teatrului de amatori „Apostrof 49” din Praga, ȘTEFAN CARAMAN a cunoscut consacrarea prin decernarea mai multor premii, dintre care menționăm Premiul UNITER pentru „cea mai bună piesă” în anul 2006. Este anul în care ȘTEFAN CARAMAN este prezent pe scena Teatrului arădean cu piesa Întoarcerea de acasă, în regia aceluiași ȘTEFAN IORDĂNESCU, piesă ce va deveni Carmen Vlaga vorbește cu tine, un spectacol nou, sui generis. Un spectacol, ce reunește realitatea cu ficțiunea, poveștile reale cu cele imaginate, fără a trăda, însă, spiritul textului, ci, dimpotrivă, intenția este de a-l însufleți cu momente din biografia lui CARMEN VLAGA, scrise de către ea însăși, în colaborare firească cu regizorul spectacolului. Așa precum ne mărturisea regizorul ȘTEFAN IORDĂNESCU, „ideile și situațiile sunt ale autorului, dar cuvintele sunt trase pe personalitatea actriței CARMEN VLAGA”.

Cei care se așteaptă să vadă un story, cu răsturnări spectaculoase de situații sau cu varii conflicte, vor fi decepționați, dar spectacolul propune mult mai mult, și, anume, o „călătorie” în interiorul nostru, spre a ne descoperi/ redescoperi propria noastră identitate. Momente din biografia actriței CARMEN VLAGA sunt posibile momente ale propriilor experiențe de viață. Avea dreptate CARMEN VLAGA, când spunea că „ceea ce ne deosebește pe noi, oamenii, este darul de a povesti.” Este curajul de a ne confesa, uneori, cu tandrețe, alteori, cu cinism, despre propriile noastre tristeți, despre propriile noastre frustrări, despre propriile noastre experiențe de viață, unice, dar cu o posibilă valoare de generalizare, fără a le raporta, însă, la criterii de vârstă.

Textul are adâncimi, ca abordare, referindu-se la copilărie, ca prefigurare a unei vieți complicate. O copilărie, ce cuprinde în ea răspunsurile la întrebările maturității, cu violențe și consimțiri în familie, cu tăceri, dar și cu refuzul „de a orbecăi în întuneric”. O copilărie asemănată cu „un fluture, ce zboară zi de zi, precum fluturele din floare în floare”. Sunt amintite, în treacăt, drama psihologului, aflat el însuși într-o situație limită, fără ieșire, pus în situația de a opta pentru suicid, puterea rugăciunii, „care poate să întrerupă răul” și speranța, care „nu moare”, nici chiar atunci când, la solicitarea unui sprijin, se întâmplă, adesea, ca „mulți să întoarcă privirea sau să te ignore”.

CARMEN VLAGA BOGDAN, timp de o oră și zece minute, susține un recital impresionant, uneori cu ezitări, dar un recital dificil, ce a binemeritat aplauze, nu doar la final de spectacol. CARMEN VLAGA BOGDAN este o actriță care știe să empatizeze cu publicul, arătându-se a fi, când puternică și energică, când sensibilă și delicată, dar întotdeauna convingătoare, evoluând, cu patos și curaj, într-un rol, care nu este nici „Zița, nici Ofelia, nici Medeea ori Julieta, ci chiar Carmen Vlaga”.

Confesiunea este pentru CARMEN VLAGA, „ca și cum ți-ai lăsa, în palmele cuiva, părți din suflet” și întreaga interpretare a actriței probează această profesiune de credință.

„Acasă” înseamnă, pentru personajul CARMEN VLAGA, teatrul cu rolul său de catharsis, un loc al iubirii și al libertății, un loc „unde ți se permite orice”, scena fiind chiar viața, „frumoasă și împuțită în același timp”, cu micile și marile plăceri, cu bucuriile, care își au, uneori, rădăcinile în suferință, iar actoria poate deveni un „viciu” prin dăruire și ardoare.

Spectacolul lui ȘTEFAN IORDĂNESCU este original, nu numai prin momentele, ce țin de biografia lui CARMEN VLAGA BOGDAN, ci și prin muzica live și prin proiecțiile video, care nu se regăsesc în lectura scenică, pe care o propusese în urmă cu un deceniu și jumătate. Regizorul ȘTEFAN IORDĂNESCU renunță la melodia cu Oh, My Darling, Clementine, un laitmotiv în textul dramaturgului și îl introduce în spectacol pe tânărul actor ALEX POPA, care interpretează cu sinceritate și franchețe, muzică live și îi dă replica protagonistei, cu un text, nu foarte lung, la a cărui elaborare a contribuit el, însuși.

Apreciem, în mod special, PROIECȚIILE VIDEO, considerându-le, deopotrivă, SPAȚIU și PERSONAJ, în spectacolul lui ȘTEFAN IORDĂNESCU. Proiecțiile video au fost realizate de trei foarte buni artiști video: LAURIAN POPA (Teatrul Clasic „Ioan Slavici”), SEBASTIAN HAMBURGER (Teatrul Național din Timișoara) și ALEX FALCA (artist video, Arad), iar operatorul video este ADELIN GHEONGHIOȘAN.

Proiecțiile video delimitează spațiul scenei, conferind valoare de simbol unor pasaje ale textului, augumentând expresivitatea demersului scenic al regizorului ȘTEFAN IORDĂNESCU, precum și al mișcării scenice, semnate de MAURA COSMA. Considerăm că proiecțiile video constituie, ele, însele, un „personaj”, ce dialoghează subtil cu protagonista spectacolului, aparținând, organic, universului său interior.

Și, totuși, spectacolului i-a lipsit un fapt fundamental, pentru a fi „interactiv” și anume o sală plină de spectatori (cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de pandemie), deoarece, în absența publicului, confesiunea actriței este dificilă, iar dialogul, aproape imposibil. Așa încât îi invităm pe arădeni la acest one-woman show al actriței CARMEN VLAGA BOGDAN, spre a participa activ la un dialog despre adevărurile vieții, rostite cu bucurie și cu lacrimi, cu tărie și cu acuitate. Un spectacol, ce trebuie văzut!

Lizica Mihuț

Sursa foto: aradevents.ro