Suflet cu amprente. Note de lector
Am inversat titlul cărții nou apărute la Editura „Sfântul Ierarh Nicolae”, Brăila, 2019, („Amprente pe suflet”) autor, Carina A. Ienășel, tocmai pentru a spori inefabilul regăsit în pagini.
Odiseea literară din acest volum seduce posibilul, dar atent, cititor, tocmai prin faptul că este plimbat în lumea unor motivate închipuiri închistate în semne sinonimice. Hermeneutica acestora converge înspre amprente, inscripții, însemne, cu o totală deschidere înspre comprehensiv, interpretare, decriptare de conotații. Dacă ne vom întoarce la sensul creației, care mână autorul, vom desluși că poezia, și-n acest caz, este act de imaginație, un joc de provocare. Mărturisesc, după lectură, m-am simțit mai ușor în sensul că, din geana pleoapelor mi-au răsărit detalii care așteptau la semaforul primăverilor, obedient aranjate. Ispitele gândurilor mi-au fost răsfirate sub semnele unei povești răstălmăcite din care, de-acum, nu vor rămâne semne adânci, ci un salvator semn, scrisul, ca o răzbatere de toacă care nu va înceta să valorifie un prelung ecou al șoptitului de suflet.
Lector inocent
Sârguința literară a colegei Carina A. Ienășel o cunoaștem de multă vreme. Despre sinele său scriptural se cunosc destule camuflaje scoase la lumină din tăceri de sub alte învelișuri de carte (și pentru copii), dar, acum, toată splendoarea universului său poetic constă în lumea adunată pe o pagină de carte, cu semne, aparte.
În fața ochilor unui lector inocent navighează, ca niște mori de vânt, sensuri sinonimice, de mare eleganță (semn, inscripție, însemn cu sau fără prepoziția în(semn), zboruri, cântece, amiezi, dimineți care se înserează, zile și luni care se pastelează duios în ritmuri cromatice sau vizuale care vrăjesc ochii și venerază timpul, ori dilată desfătarea unei beatitudini care nu pustiește, ci pecetuiește un venin dulce-feminin, izbitor: „mi se prefac copacii în cuvinte / nemaiputând să țină pentru ei / din tainele-ngropate pe coline / sub rădăcini care cerșesc scântei” (pag.68); „mi se întâmplă un lucru foarte straniu / în dimineața aceasta dulce-amară / să îmi privesc într-o oglindă chipul / și-n ochi să văd sclipirea ta ștrengară” (pag.46); „se-ncumetă amurgul să-mi surâdă / în liniștea încremenită-n vară / când doar copiii, zmeiele să-și prindă, / fug,-parcă-s mânjii oreor de ceară” (pag.31).
De fapt, ce e semnul? Este însemn, amprentă, simbol, mărturie, pildă, icoană, inscripție, piază, miracol, notație, testimoniu, rană, punct, jalon ș.a.
Ferite de un temător eclectism, toate acestea, precum și altele, se pot cu ușurință desluși în visteria cărții. Rezultat al unor lecturi minuțios pătrunse, scrisul carinian este un dar dat. Fotografii clar-obscur sporesc și năvălesc în pagini, (în)semn că visele îi par aievea. Ale străbunilor (care se pot vedea și pe coperta I), ale tatălui (timid, dar bine șlefuit, (pag.121, 57). Nu lipsește colajul, uneori color (pag.143, 139, 101, 79, 75, 64, 43, 29). Și peste tot și toate o fragilă mânuță binecuvântă - scris de mamă!
În scrisul carinian se zămislesc versuri și arhanghelice cuvinte, înrudiri, înrâuriri care fericesc, pe un fond sufletesc ce transpare de pe raftul unei călătorii poetic-psalmice; „E labirintic drumul meu prin lume / de nade plin,-ascunse-n val vărsat / de munți, ce-așteaptă să primească nume... / de-atâtea gânduri prinse-n ger polar” (vezi: frunzele cad din copacul vieții, crochiu, pag.19 și podul de lemn, pag.67)
Lector printre (în)semne prozodice
Trebuie să(în)semnăm dintru început că nu prieteniile literare ne îndeamnă să scriem, ci nava cuvintelor care plutește pe valuri de pură creație ne face (în)crezători în trăinicia temelor, mesajelor, simbolurilor, metaforelor, comparațiilor, invocațiilor, figurilor de stil care populează și lasă amprente din întreaga gândire a Carinei A. Ienășel.
Ca o inocentă tentație respirativă, tainic se pliază cerneala gândurilor pe sigura sa evadare în lumea catrenelor din care răzbate un dialog cu timpul, cu virtuți și valori supreme care îi dau sensuri in exttremis.
Adresarea este uneori directă, cu pronume personal la pers. I și a II-a: „Aș vrea să-ți semăn întru totul, tată!”; „Iubirea mea, îmi ești întreg o rană!”; „Te-alcătuiesc din simple amănunte...”.
Adresarea la forma de viitor popular („ne-om întâlni peste un veac”), chemări de zile ale săptămânii, ale lunilor de peste an, ale anotimpurilor sunt tot atâtea stări de veghe la poarta emoțiilor ce stârnesc realități precum arome de vinuri, de vechi cetăți. Sinonime antepuse sau postpuse, personificări, întrebări retorice, metafore, asonanțe, comparații, ritmic tehnicizate ne ispitesc, ne îngândurează despre un tot care trebuie să nu ne mire ci să ne (în)semneze că existența noastră va deveni cunoscută doar dacă sau când prin carte ne întoarcem la credinți umane, arte, istorii, povești: „Și fiindcă de însemne-i plină lumea / voi iscăli și eu cu viața mea - / în cărți solare scrijelind iubirea, / să nu se piard-atunci când voi pleca”. Iată o Mărturisire de credință, Ars poetica ce emană un sentiment zidit pe pereți de carte, probabil, un „însemn” arghezian pentru familia care, cu siguranță, îi este amprentă indestructibilă pe suflet. Labirintice stări se scurg precum litanii sau împărtășiri, ingenue catrene mustesc prin poetice vene, astfel încât să ne bucurăm cu toții din Pocalul memoriei muzei feminine: „Pictez, pe coli de beznă, constelații / și pe-undeva,-n unghere de neant, / din degete, adevărate patimi /picură-ncet peste-un desen stelar” (pag.130).
De asemenea, folosirea prepoziției cu rol de conjuncție întărește ideea de zbor celest, când în herghelii de cai, când de unicorn(i), când pe aripile șoimilor, ori alături de leii poveștilor din crângul copilăriei, astfel încât să poată adormi în tihnă alături de strămoșii pe al căror suflet își altoiește propria existență.
În concluzie, un nou volum mișcător, cu slove ce acoperă conținutul ca un clinchet de pahare astrânse în mâini, la colțuri de pagini frumos ilusrat-concepute de sinele autorului, printre nuci, meri, inimi albastre, dor, ploi, sori, lună, nisip, cu gust de surâs acuarelic, cu ecou de cântec de dragoste la margine de seri, simplu, ca o vânare în cotloane și urmă de cruce... elegiac-nostalgice călătorii cu amprente pe suflet. Care suflet rostește un cântec mai mult șoptit (pag.111), de parcă ne-am teme de succes, într-o lume tot mai vorbitoare, și poate tocmai de aceea e bine să lăsăm semne, peceți, însușiri, atribute, probe, indicii, dovezi. Această carte le probează, le jalonează, conotativ, pe toate aceste semne, ca un zălog lizibil peste timp.
Florica R. CÂNDEA