Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Şoferii indisciplinaţi sau cei care au comis infracţiuni au fost ieri ţinta poliţiştilor

Poliţiştii au fost ieri pe teren unde au sancţionat şoferii care nu au respectat legislaţia rutieră. Pentru câţiva dintre ei, ziua s-a terminat foarte prost. Pentru patru dintre ei s-au eliberat dosare penale. Un şofer a avut o alcoolemie record de 1,45 mg/l, în timp ce altul a consumat cannabis şi s-a urcat la volan. Doi tineri au fost prinşi în timp ce conducea două mopede, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Şoferii indisciplinaţi sau cei care au comis infracţiuni au fost ieri ţinta poliţiştilor
Comentează 0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Arad, cu sprijinul Serviciului Rutier și împreună cu agenți ai Poliției Locale și jandarmi ai I.J.J. Arad, au organizat, ieri, 18 iunie a.c., o acțiune pe linia prevenirii faptelor ce aduc atingere ordinii și liniștii publice și a reducerii riscului rutier, pe raza municipiului.

Au fost efectuate 12 filtre, legitimate 196 de persoane și controlate 123 de autovehicule, iar în urma activităților desfășurate au fost constatate 57 de contravenții, după cum urmează:

  • 44 la O.U.G. 195/2002;
  • 8 la L. 61/1991;
  • 3 la la L. 12/1990;
  • 2 la L. 55/2020.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și indisponibilizate bunuri, în valoare de aproximativ 540 de lei.


În urma activităților desfășurate, ieri, 18 iunie a.c., polițiștii Secției 2 de Poliție Micălaca au depistat un bărbat de 47 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Radnei din Municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Ca urmare a testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,47 mg./l. alcool în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.


La data de 18 iunie a.c., polițiștii comunei Vladimirescu au depistat un tânăr de 21 de ani din Horia, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități, fiind sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit o valoare pozitivă la THC 5. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate. Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor interzise.


Polițiștii orașului Lipova cercetează doi tineri pentru conducere fără permis. În noaptea de 18/19 iunie 2020, doi tineri de 19 și 20 de ani, ambii din Conop, au fost depistați, pe D.N. 7, pe raza localității Lipova, în timp ce conduceau două mopede neînregistrate și fără să dețină permise de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite