Sisteme de ventilație și monitorizare dăruite spitalului din Grădiște
Spitalul TBC din Grădiște, unde sunt tratați arădenii cu coronavirus, a primit opt sisteme de ventilație și monitorizare respiratorie. Este un ajutor important, oferit în plină pandemie bolnavilor din județ.
„Credinţa şi valorile ne ţin împreună – comunitatea arădeană. Am primit cu bucurie sprijinul Arhiepiscopiei Aradului, împreună cu partenerii Fundația Universitară «Vasile Goldiș», Combinatului Agroindustrial Curtici, Fundația pentru Medicină Celulară și Moleculară, Filip D Impex SRL, Asociația pentru Responsabilitate Comunitară. Este o asociere frumoasă, între biserică, mediul universitar şi mediul economic, trei stâlpi importanţi ai comunităţii noastre. Opt sisteme de ventilație și monitorizare respiratorie au ajuns la spitalul din Grădiște şi vor ajuta pacienţii afectaţi de epidemie. Mulţumesc în numele arădenilor Preasfințitului Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, doamnei Coralia Cotoraci și domnului Dimitrie Muscă”, susține Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și coordonatorul Rețelei Solidarității.