Peste 780 de arădeni au fost ajutați până acum să-și procure alimentele zilnice de Rețeaua Solidarității (VIDEO)
Reprezentanții Rețelei Solidarității au venit astăzi în fața arădenilor pentru a prezenta un scurt bilanț, la trei săptămâni de la înființare. Au fost trei săptămâni pline, cu peste 1.000 de apeluri telefonice recepționate și ceea ce este mai important, cu peste 780 de arădeni ajutați să-și procure alimentele zilnice.
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și coordonatorul Rețelei Solidarității, susține că după înființarea acesteia a avut surpriza să descopere oameni extraordinari, oameni care au dorit să-și ajute semenii. „În ultimele trei săptămâni, la cele trei numere de telefon puse la dispoziția arădenilor am reușit împreună cu colegii noștri să colectăm informații despre cei care sunt în nevoie. De la cei care au nevoie de cumpărături în prima fază, fie că vorbim de banii lor sau de banii acestei organizații, fie că vorbim de o consiliere psihologică, fie că vorbim de anumite informații. Au fost peste 1.000 de apeluri. Voluntarii noștri și ONG-urile și au început să doneze. Am creat acest depozit la Casa Sindicatelor, unde ne și aflăm, care este plin în acest moment. Până acum, în urma eforturilor depuse, peste 780 de oameni au fost ajutați pentru ceea ce înseamnă procurarea de alimente zilnice, fie că vorbim de bătrâni singuri, fie că vorbim de familii monoparentale, persoane cu handicap. Rețeaua Solidarității a contribuit foarte mult și în spital. Am adunat sume de bani și materiale pentru a ajuta Spitalul Județean. Personal am fost cu mulți dintre ei la persoane acasă, am văzut lacrimi în ochii unor oameni, mai ales în ai celor mai în vârstă, care nu reușeau și le era frică să se deplaseze”, a declarat Sergiu Bîlcea, care a făcut în continuare un apel către arădeni pentru a dona în continuare. De asemenea a ținut să precizeze că Rețeaua Solidarității nu se adresează cazurilor sociale, având în vedere că aceste cazuri sociale fac obiectul activității Direcției de Asistență Socială și Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Rețeaua Solidarității se adresează persoanelor care se află în dificultate acum, pe perioada pandemiei.
Tel verde cu program extins
În continuare, Oana Pârvulescu, directorul Direcției de Asistență Socială a Primăriei, a vorbit despre munca minuțioasă pe care o fac angajații DAS, pentru evaluarea fiecărui caz. „Dacă inițial, programul de funcționare a telefonului verde a fost de luni până vineri până la ora 8 seara, ulterior l-am extins și sâmbăta și duminica”, a ținut să precizeze Oana Pârvulescu. La rândul său, viceprimarul Ionel Bulbuc a dorit să mulțumească voluntarilor care „au dăruit din timpul lor” pentru ca Rețeaua Solidarității să funcționeze. „Suntem într-o săptămână în care «a dărui» trebuie să fie cuvântul de ordine, suntem într-o săptămână în care viața trebuie să fie mai presus de orice. Suntem într-o săptămână în care trebuie să ne ferim, să ne ajutăm și să-i lăsăm pe cei care sunt mult mai vulnerabili, adică părinții și bunicii noștri, să fie feriți de această pandemie”, a mai spus Bulbuc.
Consiliere psihologică pentru cei izolaţi
Erika Stark, directorul DGASPC Arad, a vobit apoi despre buna colaborare între autorități și ONG-uri, care au fost mereu alături de autoritățile arădene. „Iată că din nou se demonstrează că ceea ce înseamnă colaborare între societatea civilă și ceea ce înseamnă administrație funcționează. Avem în spatele nostru ONG-uri care nu doar acum, ci întotdeauna au fost alături de noi pentru rezolvarea cazurilor sociale”, a afirmat Erika Stark. În continuare, aceasta a ţinut să menţioneze că angajaţii DGASPC care sunt specializaţi în consiliere psihologică s-au oferit să ofere consiliere telefonică arădenilor care se află în izolare, pentru a-i ajuta să depăşească aceste momente.
Alături de arădeni
În ceea ce priveşte rolul Crucii Roşii în această campanie, acesta a fost prezentat de Iudita Cuvineanu, directorul filialei de Cruce Roşie Arad. „Misiunea Crucii Roşii este alinarea suferinţei umane. În această perioadă am împărţit peste 150 de pachete igienice, peste două tone de alimente. Ne-am îndreptat tot spre persoane izolate, dar marea lor majoritate s-au dus spre casele de copii. Prin specificul muncii noastre, colaborăm foarte mult cu medicii. De aceea, toate ajutoarele pe care le primim prin Societatea Naţională (n.r. de Cruce Roşie) le-am îndreptat spre Spitalul Judeţean, spre Spitalul TBC, Spitalul de Infecţioase. Aici am primit donaţii foarte mari, în frigidere, maşini de spălat, măşti, mănuşi. Am reuşit prin campania pe care am lansat-o şi a contului deschis să putem cumpăra peste 120 de combinezoane, pe care le-am comandat şi deja le distribuim spitalelor, la Ambulanţă”, a declarat Iudita Cuvineanu. „Ne-am alăturat Reţelei Solidarităţii fără să stăm pe gânduri. Din prima zi am început să strângem alimente pentru cei aflaţi în nevoie, cât şi fonduri pentru a achiziţiona echipamente medicale. Suntem în continuare alături de voi”, a spus Alexandra Timar, una dintre voluntarele implicate în proiect.
Laura Andreş a vorbit apoi despre modul de lucru al ONG-ului pe care-l reprezintă. „Încă de la început asociaţia pe care o coordonez a cerut să se ocupe de cazurile pe care Direcţia de Asistenţă Socială le avea deja în evidenţă. Noi ne ocupăm, aşa cum face Reţeaua Solidarităţii, şi de cei care au nevoie să li se facă cumpărăturile, dar prin faptul că suntem un ONG ne putem ocupa şi de cei care sunt cazuri sociale, de cei care şi-au pierdut într-un fel sau altul capacitatea de muncă. Facem pachete de alimente pentru persoanele aflate în nevoie şi de multe ori suntem surprinşi de unde vin aceste cereri”, a declarat Laura Andreş.
Printre voluntarii care au dorit să spună câteva cuvinte s-a numărat şi Octavian, căpitanul echipei de robotică a Liceului Naţional de Informatică, echipă care a realizat şi realizează în continuare viziere de protecţie. „Încă de la începutul stării de urgenţă, imprimantele noastre 3D lucează non-stop pentru a confecţiona viziere pentru cei din linia întâi. Suntem mândri să facem parte din Reţeaua Solidarităţii”, a spus acesta.
3.000 de măşti împărţite până acum
În încheiere, mai trebuie menţionat că prin intermediul Reţelei Solidarităţii au fost împărţite până acum arădenilor 3.000 de măşti de protecţie din pânză, care se pot spăla, urmând ca alte 7.000 să fie distribuite în perioada următoare. Acţiunea nu se va opri însă nici după epuizarea celor 10.000 de măşti donate de PNL.
Intraţi aici pentru VIDEO: https://www.facebook.com/TVAradOfficial/videos/2861104910640552/
Foto: captură TV Arad